16 iunie – Ziua internaţională a remiterilor familiale (ONU)
Written by AGERPRES on 16 iunie 2023
În fiecare an, la 16 iunie, este marcată Ziua internaţională a remiterilor familiale („International Day of Family Remittances”) cu scopul de a recunoaşte contribuţia financiară semnificativă a celor peste 200 de milioane de lucrători migranţi, pentru bunăstarea familiilor pe care le lasă acasă, reprezentând circa 800 milioane de persoane, şi pentru dezvoltarea durabilă a ţărilor lor de origine, peste 125 de state primitoare la nivel mondial, potrivit site-ului oficial al Organizaţiei Naţiunilor Unite, www.un.org.
Jumătate din aceste fluxuri financiare (transferuri de bani) sunt orientate către zonele rurale, unde există sărăcie şi foamete şi unde trimiterea unor sume de bani, de obicei mici, contează cel mai mult, menţionează site-ul ONU dedicat zilei internaţionale, https://www.un.org/en/observances/remittances-day.
Ziua internaţională a remiterilor familiale este recunoscută la nivel global şi este o iniţiativă cheie în Pactul global pentru o migraţie sigură, ordonată şi regulată (Obiectivul 20), care solicită reducerea costurilor de transfer şi o mai mare incluziune financiară prin transferuri băneşti familiale. Ziua promovează, de asemenea, atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD) şi promovează Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă.
Tema din 2023 a Zilei internaţionale a remiterilor familiale, „Remiterile digitale către incluziunea financiară şi reducerea costurilor” se concentrează pe beneficiile pe care le aduc incluziunea digitală şi financiară atunci când este legată de remiteri, pentru a ajuta familiile care trimit bani să-şi atingă propriile obiective de dezvoltare durabilă. ONU îşi propune să sprijine respectarea şi diseminarea acţiunilor rezultate în cadrul campaniei pe zece ani, „#FamilyRemittances 2020-2030: Sprijinirea unui miliard de oameni pentru a-şi atinge propriile ODD”. În acest interval de timp, printr-o atenţie deosebită asupra temelor anuale aliniate la agenda globală de dezvoltare, campania îşi propune să consolideze şi să ghideze părţile interesate în concentrarea asupra noilor tendinţe şi priorităţi care fac ca remiterile de bani să conteze mai mult. Campania din intervalul 2023-2024 se concentrează pe promovarea tehnologiilor digitale pentru a îmbunătăţi incluziunea financiară în ţările cu venituri mici sau medii (LMIC).
Transferurile de bani au crescut de cinci ori în ultimii 20 de ani, având o capacitate anticiclică în timpul recesiunilor economice din ţările beneficiare şi al pandemiei globale.
În 2022, remiterile internaţionale către ţările cu venituri mici şi medii s-au ridicat la 626 miliarde de dolari americani. Astfel de transferuri lunare medii de 200-300 dolari trimise de lucrătorii migranţi sprijină multe gospodării de bază şi se dovedesc a fi transformatoare atât pentru gospodării, cât şi pentru comunităţile locale, permiţând multor familii să-şi atingă „propriile” Obiective de Dezvoltare Durabilă. În orice caz, costul transferului de 200 de dolari peste graniţele internaţionale către ţările cu LMIC este încă ridicat – în medie de 6% în al doilea trimestru al anului 2022. Furnizorii de telefonie mobilă oferă cele mai bune tarife (3,5%), dar mai puţin de 1% din tranzacţii sunt efectuate prin canale digitale. Serviciile de remitere sunt acum mult mai rapide şi mai puţin costisitoare datorită tehnologiilor digitale.
Scăderea minoră a acestor fluxuri financiare pentru cei rămaşi acasă nu este surprinzătoare. Remiterile reprezintă partea financiară a contractului social care leagă migranţii de familiile lor de acasă. În timp ce aceste fluxuri totalizează miliarde de dolari, numărul care contează cel mai mult pentru familii este remiterea medie de 200-300 de dolari americani pe lună.
Schimbările comportamentale ale migranţilor şi ale diasporei din ultimul an au consolidat şi mai mult rezistenţa remiterilor familiale. Modificările includ o utilizare sporită a economiilor pentru a susţine fluxurile de remiteri, o utilizare mai mare a canalelor formale de trimitere şi mai mulţi migranţi care trimit bani acasă pentru prima dată. Deprecierea monedei locale în ţările beneficiare şi sprijinul sporit al guvernului pentru migranţii formali din ţările gazdă în timpul pandemiei au avut, de asemenea, un impact major.
ONU apreciază determinarea şi rezistenţa spiritului uman, dovedite de lucrătorii migranţi. În plus, ONU solicită guvernelor, sectorului privat, organizaţiilor şi societăţii civile să promoveze soluţii digitale şi financiare pentru remiteri care promovează o mai mare rezistenţă şi incluziune socială şi economică.
Vasta contribuţie a remiterilor familiale la realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă este clară: înainte de criză, suma prevăzută de bani din transferuri internaţionale de bani care urmau să fie efectuate către ţările în curs de dezvoltare între 2015 şi 2030 a fost de 6,5 trilioane de dolari americani. Însă, în spatele cifrelor sunt trimiterile individuale de 200 sau 300 dolari americani pe care migranţii le trimit acasă în mod regulat, astfel încât familiile lor să poată cumpăra mâncare, să plătească locuinţe şi să suporte cheltuielile necesare.
Marcarea acestei zile are rolul de a încuraja atât sectorul public cât şi pe cel privat, dar şi societatea civilă, să-şi intensifice eforturile pentru a maximiza impactul acestor fonduri în ţările în curs de dezvoltare.
Această zi a fost proclamată de Consiliul de Guvernare al Fondului Internaţional pentru Dezvoltarea Agricolă, la cea de-a 38-a sesiune a acestui for, ce a avut loc în februarie 2015, luându-se act de aceasta de către Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia asupra migraţiei internaţionale şi a dezvoltării, adoptată la 21 decembrie 2016, şi, ulterior, proclamată prin Rezoluţia adoptată la 12 iunie 2018, notează site-ul Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Prima zi internaţională a remiterilor familiale a fost marcată la 16 iunie 2015, de către peste 400 de factori de decizie, reprezentanţi ai sectorului privat şi ai societăţii civile, în deschiderea celui de-al V-lea Forum Global al remiterilor şi dezvoltării de la Milano, Italia.
La Summit-ul privind dezvoltarea din septembrie 2015, statele membre ale ONU au adoptat Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă, un program de acţiune globală pentru eradicarea sărăciei, a foametei, reducerea inegalităţilor sociale şi economice, conform site-ului www.un.org. În vederea promovării echilibrului între cele trei dimensiuni ale dezvoltării durabile – economic, social şi de mediu, Agenda 2030 include un set de 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă, reunite informal şi sub denumirea de Obiective Globale, specifică site-ul www.mae.ro. În atingerea acestor obiective sunt implicate şi familiile remitente, prin viaţa de zi cu zi şi aspiraţiile lor pentru viitor. Aceste familii au propriile obiective, cum ar fi reducerea sărăciei, sănătate şi nutriţie mai bune, oportunităţi de educaţie, condiţii de locuinţă şi de igienă superioare, antreprenoriat etc. Ele se pot însă confrunta cu nesiguranţă în ceea ce priveşte economiile pe care le pot face în vederea asigurării unui viitor stabil.
În cadrul Forumului Global pentru Remiteri, Investiţii şi Dezvoltare (GFRID) Summit 2023, găzduit de IFAD („The International Fund for Agricultural Development”), Biroul ONU al Consilierului Special pentru Africa şi Banca Mondială, în perioada 14-16 iunie 2023, celebrarea din acest an va avea loc la Oficiul ONU de la Nairobi, Kenya, în ultima zi a summit-ului, respectiv 16 iunie 2023. Sesiunea plenară la nivel înalt va fi urmată de sesiuni tematice, concentrându-se pe beneficiile pe care le aduc incluziunea digitală şi financiară atunci când este legată de remiteri, pentru a ajuta un miliard de oameni să-şi atingă propriile ODD.
AGERPRES/(Documentare – Cristian Anghelache, editor: Roxana Losneanu, editor online: Andreea Preda)
Sursa foto: un.org