Current track

Title

Artist


18 septembrie – Ziua mondială de monitorizare a apei

Written by on 18 septembrie 2023

Ziua mondială de monitorizare a apei (World Water Monitoring Day) marcată, anual, la 18 septembrie, potrivit site-ului www.worldwatermonitoringday.org, reprezintă o iniţiativă globală menită să determine oamenii din întreaga lume să testeze calitatea apei locale şi să încurajeze acţiunile de protejare a apei.

Ziua mondială de monitorizare a apei ne aminteşte că este vremea să verificăm calitatea apei, prin acţiuni simple precum testarea calităţii apei la nivel local, schimbul de date pe plan internaţional şi luarea de măsuri pentru protejarea resurselor de apă.

Ea a fost instituită pentru a încuraja şi a educa oamenii cu privire la modul în care pot monitoriza componentele apei din zona în care locuiesc, notează site-ul www.daysoftheyear.com. Poluarea apei este o problemă serioasă, iar cu fiecare an care trece este tot mai important să învăţăm cum să o identificăm, dar şi să o prevenim.

A fost iniţiată în anul 2003, de America’s Clean Water Foundation, cu intenţia de a fi un program adresat oamenilor de pe tot globul cu scopul de a-i sensibiliza cu privire la problemele legate de poluarea apei şi pentru a-i determina să testeze apele locale.

Această zi a fost marcată la început la 18 octombrie – aniversarea adoptării, în 1972, în SUA, a Legii Apei Curate (Clean Water Act), în baza căreia a început refacerea şi protejarea resurselor de apă ale ţării, potrivit site-ului www.daysoftheyear.com. Dar, pentru a facilita participarea şi în acele părţi ale lumii unde temperaturile ajung la punctul de îngheţ la acel moment, în 2007 data a fost schimbată cu 18 septembrie.

EarthEcho Water Challenge, fostul World Water Monitoring Challenge, este un program al EarthEcho International, care se desfăşoară în fiecare an începând cu 22 martie – când se marchează Ziua mondială a apei (ONU) – până în decembrie, notează site-ul www.monitorwater.org. Programul doreşte să stimuleze implicarea publică în acţiunea de protejare a resurselor de apă ale planetei şi să determine cetăţenii să monitorizeze calitatea corpurilor de apă locale.

EarthEcho International este o organizaţie nonprofit întemeiată pe convingerea că tinerii au puterea de a schimba planeta. Fondată de fraţii Philippe şi Alexandra Cousteau în onoarea tatălui lor, Philippe Cousteau Sr., fiul legendarului explorator Jacques Yves Cousteau, organizaţia are misiunea de a inspira tinerii din întreaga lume să acţioneze acum pentru un viitor durabil.

AGERPRES/(Documentare – Suzana Cristache Drăgan, editor: Marina Bădulescu, editor online: Andreea Preda)

* Explicaţie foto din deschidere: Mai multi angajaţi de la Administraţia Bazinală de Apă (ABA) Banat şi din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor Caraş-Severin intervin în golful Cerna situat ţn amonte de Municipiul Orşova, pentru a indepărta gunoaiele adunate pe râu constând în peturi, material lemnos, resturi menajere, materiale de construcţii.


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Loading


Reader's opinions

Leave a Reply