Day: 7 februarie 2023
Cota de popularitate a preşedintelui francez Emmanuel Macron continuă să scadă, în timp ce se înmulţesc manifestaţiile împotriva reformei pensiilor pe care el a iniţiat-o, potrivit unui sondaj publicat marţi, informează AFP. Astfel, Emmanuel Macron a pierdut alte două puncte procentuale din popularitate, ajungând la 34% opinii favorabile, cel mai prost rezultat al său din […]
Mii de francezi au protestat din nou marţi pe străzile mai multor oraşe împotriva reformei pensiilor pe care o promovează guvernul preşedintelui Emmanuel Macron, relatează dpa. Au avut loc manifestaţii la Bordeaux, Rennes, Montpellier şi Toulouse, în timp ce grevele afectau din nou transportul feroviar, învăţământul şi sectorul energetic. Executivul de centru de la Paris […]

Conducerea Penitenciarului Giurgiu precizează că a informat, anul trecut, organele de cercetare penală cu privire la posibile infracţiuni de înşelăciune, fals şi uz de fals de către angajaţi ai săi, făcând referire la dosarul în care au fost efectuate, marţi, patru percheziţii în legătură cu decontări de servicii stomatologice fictive, ce ar fi produs un […]
Inspectorii din cadrul Administraţiei Naţionale „Apele Române” (ANAR) au aplicat, anul trecut, sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 14,35 milioane de lei şi au întocmit 25 de sesizări penale, informează instituţia, într-o postare pe pagina oficială de Facebook. Potrivit sursei citate, peste jumătate din totalul amenzilor, respectiv 7,75 milioane de lei, au vizat exploatarea agregatelor […]

Primăria Municipiului Timişoara va scoate la licitaţie, în acest an, proiectarea şi execuţia unei parcări multietajate, cu cinci niveluri şi 184 de locuri, din zona Spitalului de Copii „Louis Ţurcanu”, valoarea totală a investiţiei fiind de 9 milioane de euro. Primarul Dominic Fritz a anunţat, marţi, că a fost avizat de către Comisia Tehnico-Economică din […]
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat marţi că Rusia va continua să ajute statul Mali să-şi amelioreze capabilităţile militare, un parteneriat care a provocat îngrijorări în Occident, relatează Reuters. Lavrov a făcut aceste declaraţii în cadrul unei vizite în statul vest-african, unde militanţi cu legături cu Al-Qaida şi gruparea Stat Islamic au declanşat […]

Piaţa imobiliară din România a înregistrat, în 2022, investiţii de peste 1,25 miliarde de euro, în creştere cu 36% faţă de volumul înregistrat în anul precedent, arată cel mai nou raport al unei companii de investiţii imobiliare. Potrivit CBRE – „Market Outlook 2023”, trei tendinţe principale vor modela piaţa de profil în 2023: impredictibilitatea preţurilor […]
Proiectul LIVE(RO)2-EST, implementat de Universitatea de Medicină şi Farmacie ”Grigore T. Popa” din Iaşi, Asociaţia Română Anti-SIDA (ARAS) şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Spiridon” Iaşi, a fost lansat, marţi, la Vaslui în prezenţa autorităţilor locale şi judeţene şi a factorilor de decizie din sistemul sanitar. În cadrul proiectului, care va fi derulat cu […]

Cutremurele care s-au produs în România nu au nicio legătură cu cele care au avut loc în Turcia, activitatea seismică din zona Vrancei fiind una normală, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, Constantin Ionescu, directorul general al Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). „Seismul care a fost în estul Turciei, pe falia […]
Guvernul sud-coreean a fost condamnat marţi, printr-o decizie istorică, de un tribunal din Seul să îi plătească daune de peste 22.000 de euro unei victime a unui masacru comis de soldaţi sud-coreeni în timpul Războiului din Vietnam, relatează AFP. Tribunalul districtului central din Seul s-a pronunţat în favoarea victimei Nguyen Thi Thanh, care va primi […]