Month: aprilie 2024
Analiştii consideră că, dincolo de semnificaţia sa simbolică, recunoaşterea unui stat palestinian de către mai multe ţări europene, aşteptată în luna mai, ar putea fi o pârghie în discuţiile privind soluţia celor două state, preconizată de Occident pentru a rezolva conflictul din Fâşia Gaza, transmite marţi AFP. Şeful diplomaţiei Uniunii Europene, Josep Borrell, a declarat […]
Armata ucraineană, confruntată cu superioritatea trupelor ruse în materie de trupe şi armament, încearcă să oprească înaintarea rapidă a acestora din urmă la nord-vest de oraşul Avdiivka, în regiunea Doneţk, de unde localnicii fug pentru a scăpa de ocupaţia rusă, relatează marţi agenţia EFE. Deşi limitate prin raportare la scara întregului front lung de peste […]
Legea privind energia eoliană offshore va intra în vigoare în data de 30 mai, a anunţat, marţi, Ministerul Energiei, după promulgarea acestei legi de către preşedintele României, Klaus-Werner Iohannis. „România este prima ţară de la Marea Neagră cu un cadru de reglementare al energiei eoliene offshore. Astăzi, preşedintele României, domnul Klaus-Werner Iohannis, a promulgat Legea […]
Cea mai înaltă jurisdicţie a ONU a respins marţi o cerere de a lua măsuri de urgenţă formulată de Nicaragua, care acuză Germania că a încălcat convenţia privind genocidul din 1948 furnizând arme Israelului pentru războiul din Fâşia Gaza, relatează AFP. „Curtea constată că circumstanţele nu sunt cele care sunt necesare pentru a-şi exercita atribuţia […]
Fostul preşedinte al SUA Donald Trump a fost condamnat marţi la plata unei amenzi de 9.000 de dolari pentru ultraj la adresa instanţei care-l judecă în procesul Stormy Daniels, după ce a încălcat interdicţia de a ataca verbal martorii şi juraţii în acest proces, transmite AFP. Aceeaşi instanţă l-a ameninţat cu „încarcerarea” în caz de […]
Un grup de companii de asigurare occidentale atenţionează că plafonarea tarifară asupra petrolului rusesc a devenit imposibil de aplicat şi a avut ca efect doar creşterea numărului navelor petroliere care se adaugă flotei-fantomă ce livrează petrol rusesc la preţuri peste plafonul impus de grupul celor şapte mari state industrializate (G7) pentru a limita veniturile Rusiei, […]
Riscul de avalanşă poate fi evaluat de inteligenţa artificială (AI) la fel de bine ca şi de specialiştii umani, conform rezultatelor unui studiu desfăşurat timp de 3 ani în Elveţia, transmite marţi DPA. Institutul elveţian pentru studiul zăpezii şi avalanşelor (SLF) a publicat marţi, la Davos, un raport care concluzionează că algoritmii AI şi inteligenţa […]
Primăria Constanţa a anunţat marţi că va cofinanţa cu peste 52 de milioane de lei lucrările la stadionul „Gheorghe Hagi”. Guvernul va aproba, marţi, două proiecte majore în domeniul sportului – stadioanele „Gheorghe Hagi” la Constanţa şi „Nicolae Dobrin” la Piteşti -, prin care îi onorează pe cei doi mari sportivi ai ţării, a anunţat […]
Institutul Naţional de Sănătate Publică a informat marţi că, în perioada 1 ianuarie 2023 – 28 aprilie 2024, s-au confirmat 13.985 cazuri de rujeolă. În ultima săptămână, s-au înregistrat 872 de cazuri noi şi un deces. Ultimul deces a fost raportat la o persoană de sex masculin, în vârstă de 42 de ani, cu antecedente […]
O fetiţă de patru ani a murit luni în judeţul Călăraşi după ce ar fi consumat peşte, cauza posibilă fiind o toxiinfecţie alimentară. „În cursul zilei de 29.04.2024 s-a înregistrat un eveniment tragic în judeţul Călăraşi, decedând în aceeaşi zi, în cursul dimineţii, o fetiţă de 4 ani şi în jurul prânzului bunica acesteia. Evenimentul […]