Day: 5 aprilie 2024
Conducerea Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva a inaugurat, vineri, în staţiunea Călimăneşti un nou traseu educativ, al 65-lea din ţară, în prezenţa a zeci de elevi şi silvicultori din judeţul Vâlcea. Realizat în cadrul proiectului de educaţie forestieră „Descoperă secretele pădurii – Să învăţăm despre păduri”, traseul din staţiunea de pe Valea Oltului este primul […]
Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual cere majorarea cu 30% a salariului de bază, în plată, al personalului contractual şi menţionează că salariul de bază al majorităţii acestor angajaţi este, în medie, la nivelul minim pe economie. „Revenim asupra unor probleme pe care vi le-am semnalat, oficial, de mai multe ori, în ultimii doi […]
Peste 80 de saci cu deşeuri au fost strânşi vineri de jandarmii montani şi rangeri în zona Cheile Ordâncuşii, din Munţii Apuseni, se arată într-un comunicat transmis AGERPRES de către Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Alba. Potrivit sursei citate, în cadrul evenimentelor dedicate Zilei Jandarmeriei Române, IJJ Alba a organizat vineri o acţiune de ecologizare […]
Cultivatorilor de sfeclă de zahăr din Franţa li se va permite să folosească mai multe pesticide în acest an, din cauza riscului ridicat al atacurilor din partea unei insecte care în 2020 a făcut ravagii în rândul culturilor de sfeclă de zahăr, a declarat vineri ministrul delegat al Agriculturii, Agnes Pannier-Runacher, transmite Reuters. În replică, […]
Compania petrolieră rusească Lukoil a semnat un acord cu autorităţile din Uzbekistan pentru a angaja muncitori din ţara central asiatică pe bază de contract de muncă cu caracter temporar, un semn că deficitul de personal forţează companiile ruseşti să recruteze angajaţi de peste hotare, transmite Reuters. Acordul, anunţat de Ministerul Muncii din Uzbekistan, vine într-un […]
Peste o treime dintre cele mai periculoase reţelele de crimă organizată din Uniunea Europeană îşi spală banii prin sectorul imobiliar, potrivit unui raport publicat vineri de Europol care oferă un tablou al funcţionării reţelelor de crimă organizată din regiune, transmite Bloomberg. Europol, agenţia europeană de poliţie cu sediul la Haga, a descoperit că în rândul […]
Comisia Europeană examinează o plângere vizând taxa impusă retailerilor străini de Ungaria, după ce Guvernul austriac şi retailerul austriac Spar au ridicat obiecţii faţă de politica autorităţilor de la Budapesta într-o serie de scrisori consultate de Reuters. Taxele impuse retailerilor din Ungaria au fost crescute, după ce Guvernul de la Budapesta a anunţat o taxă […]
Comitetul de anchetă rus a anunţat vineri că examinează o pistă ucraineană în atentatul comis în martie la o sală de concerte de lângă Moscova şi care a fost revendicat de către gruparea jihadistă Stat Islamic, relatează AFP. „Anchetatorii au putut recupera date din telefoanele mobile aparţinând celor acuzaţi de comiterea atentatului de la Crocus […]
Alain Delon, un monstru sacru al cinematografiei franceze, în vârstă de 88 de ani şi grav bolnav, a fost plasat sub „tutelă consolidată” de un judecător de la un tribunal specializat în litigii care privesc protecţia persoanelor, a dezvăluit o sursă familiarizată cu acest dosar, informează AFP. Actorul francez fusese plasat sub protecţie juridică încă […]
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete, serie brută, a înregistrat o creştere cu 12,3%, în luna februarie 2024 comparativ cu perioada similară a anului trecut, datorită majorărilor consemnate la vânzările de produse nealimentare (+19,8%), vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+7,1%) şi la comerţul cu […]