Current track

Title

Artist


25 noiembrie – Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor (ONU)

Written by on 25 noiembrie 2022

Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor (ONU) este marcată, în fiecare an, la 25 noiembrie. În 2022, tema zilei este „UNITE! Activism to End Violence against Women & Girls”, iar culoarea portocaliu, ce va îmbrăca principalele clădiri şi repere ale oraşelor, reprezintă un viitor mai luminos, eliberat de orice formă de violenţă îndreptată împotriva femeilor şi fetelor, arată site-ul https://www.un.org/.

Mişcarea #MeToo, fondată de activista Tarana Burke în 2006, a explodat şi a declanşat mobilizarea globală, creând un moment de urgenţă în prevenirea şi răspunsul la violenţa împotriva femeilor şi fetelor. De atunci, s-au creat o conştientizare şi un impuls fără precedent datorită muncii neîntrerupte a activiştilor, a apărătorilor drepturilor femeilor şi a susţinătorilor supravieţuitorilor din întreaga lume pentru a preveni şi elimina violenţa împotriva femeilor şi fetelor.

În acelaşi timp, a existat o creştere a mişcărilor împotriva drepturilor, inclusiv a grupurilor anti-feministe, ceea ce a dus la reducerea spaţiului pentru societatea civilă, o reacţie împotriva organizaţiilor pentru drepturile femeilor şi o creştere a atacurilor împotriva apărătorilor şi activiştilor drepturilor omului. Sprijinirea şi investiţia în organizaţii puternice şi autonome pentru drepturile femeilor şi mişcări feministe este cheia pentru a pune capăt violenţei împotriva femeilor şi fetelor. De aceea, tema pentru 2022 este „UNITATE! Activism pentru a pune capăt violenţei împotriva femeilor şi fetelor”.

Adunarea Generală a ONU, prin Rezoluţia 54/134, a stabilit, la 7 februarie 2000, data de 25 noiembrie drept Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor. Cu acest prilej, Organizaţia Naţiunilor Unite a invitat guvernele, organizaţiile internaţionale şi neguvernamentale să planifice activităţi menite să trezească conştiinţa publică în faţa acestor probleme, potrivit site-ului https://www.un.org/

Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor marchează, la fel ca în fiecare an, lansarea campaniei „UNiTE to End Violence against Women” (25 noiembrie – 10 decembrie), o iniţiativă de 16 zile de activism care se încheie cu Ziua internaţională a drepturilor omului (10 decembrie). Această campanie, condusă de secretarul general al ONU şi UN Women din 2008, îşi propune să prevină şi să elimine violenţa împotriva femeilor şi fetelor din întreaga lume, făcând apel la acţiuni globale pentru creşterea gradului de conştientizare, promovarea susţinerii şi crearea oportunităţilor de discuţie asupra provocărilor şi soluţiilor.

Campania din acest an are drept scop mobilizarea întregii societăţi pentru a deveni activişti în acţiuni de prevenire a violenţei împotriva femeilor, pentru a fi solidari cu activiştii pentru drepturile femeilor şi pentru a sprijini mişcările feministe din întreaga lume pentru a rezista la retrogradarea drepturilor femeilor şi pentru a face apeluri pentru o lume liberă de violenţe împotriva femeilor.

Activiştii pentru drepturile femeii au sărbătorit, începând din 1981, ziua de 25 noiembrie ca Zi împotriva violenţei. Această dată comemorează asasinarea, în 1961, a celor trei surori Mirabal, activiste din Republica Dominicană. În cadrul celei de-a IV-a Conferinţe Mondiale a Femeilor din 1995, ONU a recunoscut faptul că violenţa asupra femeilor este un obstacol pentru atingerea egalităţii, a dezvoltării şi a păcii şi aduce atingeri drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, menţionează site-ul http://insp.gov.ro/

„Declaraţia privind Eliminarea Violenţei Împotriva Femeilor”, emisă de Adunarea Generală a ONU în 1993, defineşte violenţa împotriva femeilor ca „orice act de violenţă bazată pe gen, care are ca rezultat sau este susceptibil să aibă ca rezultat vătămarea fizică, sexuală sau suferinţa psihologică asupra femeilor, inclusiv ameninţările cu astfel de acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate, indiferent dacă au loc în viaţa publică sau privată.”, notează site-ul https://www.un.org/.

AGERPRES/(Documentare – Irina Andreea Cristea; editor: Marina Bădulescu, editor online: Alexandru Cojocaru)

***Explicaţie foto din deschidere: Numeroase persoane participă la marşul ”Împreună pentru siguranţa femeilor”, organizat de Reţeaua pentru prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor, pe traseul Piaţa Universităţii – Piaţa Victoriei, Bucureşti, 14 octombrie 2017.


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Reader's opinions

Leave a Reply