Current track

Title

Artist


5 mai – Ziua mondială a râsului

Written by on 5 mai 2024

Ziua mondială a râsului este celebrată, anual, în prima duminică a lunii mai. În 2024, această zi este marcată la 5 mai.

Ziua mondială a râsului se desfăşoară sub deviza „Nu râdem pentru că suntem fericiţi, ci suntem fericiţi pentru că râdem” şi este iniţiativa medicului indian Madan Kataria, fondatorul mişcării ”Laughter Yoga” („Hasyayoga”), adică terapia prin râs. Kataria este şi autorul cărţii „Râzi fără motiv” (”Laugh For No Reason”, 2002).

Primul club de terapie prin râs a fost înfiinţat de Madan Kataria în anul 1995, într-un parc din Mumbai, numărând şase persoane. Kataria a organizat pentru prima dată Ziua mondială a râsului în 1998, tot la Mumbai, cu participarea a peste 12.000 de oameni. Evenimentul a trecut curând graniţele Indiei.

În lumea de azi, din ce în ce mai mulţi oameni sunt stresaţi, deprimaţi, suferă de lipsă de somn, întreţin gânduri negative şi se simt singuri şi izolaţi, potrivit laughteryoga.org. Totuşi, dorinţa firească a oricăruia dintre noi este să fie sănătos şi fericit. Terapia prin râs promite să ne ajute în atingerea ambelor deziderate: diminuarea şi eliminarea stărilor neplăcute, în paralel cu îmbunătăţirea sănătăţii fizice şi mentale.

În ultimii ani, vorba populară potrivit căreia „râsul este cel mai bun medicament” a fost confirmată de cercetări efectuate în India şi SUA, publicate în reviste de specialitate precum International Journal of Nursing, Geriatrics Gereontology International şi Complementary Therapies in Medicine. Efectele terapiei prin râs sunt cât se poate de serioase şi importante. Scăderea tensiunii arteriale şi a hormonilor de stres din organism sunt doar două dintre beneficiile asociate cu râsul.

Primul om de ştiinţă care a sugerat că fenomenul râsului merită studiat a fost psihologul William F. Fry, profesor la Universitatea Stanford, California. Acesta s-a autointitulat „primul gelotologist” (de la grecescul „gelos”, a râde), notează laughteronlineuniversity.com.

Tema râsului a fost abordată şi în filosofie, una dintre cele mai importante contribuţii în acest sens fiind lucrarea „Râsul. Eseu asupra semnificaţiei comicului” („Le Rire. Essai sur la signification du comique”), publicată în 1900 de gânditorul francez Henri Bergson.

AGERPRES/(Documentare – Horia Plugaru, editor: Liviu Tatu, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.laughteryoga.org

Loading


Conținutul website-ului www.radiovocearomaniei.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către TRUST MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor RADIO VOCEA ROMÂNIEI, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@radiovocearomaniei.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile TRUSTULUI MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.radiovocearomaniei.ro.

(Precizări: Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.)

Vă rugăm să nu folosiți injurii și cuvinte obscene!

author avatar
AGERPRES

Reader's opinions

Leave a Reply


error: Content is protected !!