Current track

Title

Artist


A murit coregrafa Adina Cezar (fişă biografică)

Written by on 18 martie 2024

Coregrafa Adina Cezar a murit duminică, 17 martie 2024, la vârsta de 82 de ani. Anunţul a fost făcut de fiica artistei, Yvonne Toader (Cezar), într-o postare pe pagina sa de Facebook.

„Astăzi, draga mea mamă, Adina Cezar, a plecat în lumea îngerilor. A plecat în pace, înconjurată de cei dragi. Trupul său va fi aşezat la Biserica Sf. Stelian-Lucaci, iar serviciul funerar de înmormântare va fi unul privat, la Cimitirul Mănăstirii Cernica. Mulţumim tuturor celor care ne-au susţinut cu gândurile lor în această perioadă dificilă”, a scris Yvonne Toader (Cezar).

***

Adina Cezar s-a născut la 22 mai 1941, în Călimăneşti, judeţul Vâlcea, potrivit site-ului www.societateamuzicala.ro.

Absolventă a Liceului de Coregrafie din Bucureşti în 1957, şi-a început activitatea artistică la Opera Română din Bucureşti în acelaşi an, conform biografiei publicate pe www.cimec.ro. A participat în spectacole şi turnee de anvergură ale teatrului dar şi singură, un eveniment notabil fiind cooptarea sa în echipa care a prezentat în premieră mondială adaptarea coregrafică a piesei ”Ciocanul fără stăpân”/ ”Marteau Sans Maitre” de Pierre Boulez, în 1965, la Festivalul Champs-Elysees, din Franţa.

În 1970, a luat parte la cursurile Şcolii de vară a Academiei de Dans din Koln, Germania. A beneficiat de burse din partea guvernului francez – „Schola Cantorum” din Paris (1969-1970) – şi din partea Consiliului Britanic – „Rambert Ballet” (1990).

Ca pedagog şi-a început activitatea la Liceul de Coregrafie din Bucureşti în 1967.

 


Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO


În 1973 a fondat, alături de coregraful Sergiu Anghel, grupul de dans „Contemp”, prima companie de dans contemporan cu activitate artistică permanentă din România, potrivit paginii facebook a Operei Naţionale Bucureşti. În acelaşi an a avut loc primul spectacol al companiei, din seria ”Nocturn”, la Teatrul Ţăndărică din Bucureşti.

Din 1985 a realizat coregrafia şi regia mai multor spectacole la Opera Română, Teatrul de Dans Clasic şi Contemporan „Oleg Danovski” din Constanţa, Opera Română din Cluj-Napoca, Teatrul de Revistă din Bucureşti, Teatrul de Revistă din Constanţa şi la Casino Victoria.

În 1988, a fost invitată să predea dans modern şi coregrafie la Cursurile internaţionale de vară de la Bari, în Italia.

Între 1992 şi 1994 a fost lector universitar la Academia de Teatru şi Film din Bucureşti.

 


Foto: (c) CONSTANTIN CIOBOATA / AGERPRES FOTO
A lucrat îndeaproape cu regizorii Liviu Ciulei, Cătălina Buzoianu, Cornel Todea, Silviu Purcărete, Iulian Mihu, potrivit https://mnlr.ro/.

Pentru meritele sale în impunerea unui nou stil interpretativ în coregrafia românească, Adina Cezar a primit Premiul Uniunii de Teatru şi Muzică (1982). A mai fost recompensată cu Premiul I şi Premiul Criticii la Festivalul Muzicii Rock din Dresda (Germania, 1984); Premiul I pentru coregrafie şi antrenament tehnic al dansatorilor la Concursul Liceelor de Coregrafie din România (1985); Marele Premiu la prima ediţie a Festivalului Internaţional de Dans Contemporan de la Iaşi (1992) şi Premiul UNICEF la a doua ediţie a aceluiaşi festival (1993), Premiul Criticilor Muzicali pentru spectacolul „Viaţa, o călătorie”, Premiul ziarului „Cronica Română” (1995), conform www.cimec.ro.

A primit fonduri de la Fundaţia Soros şi „Arts Links” pentru rezidenţă în susţinerea coregrafiei contemporane la Denver, Colorado în 1994, fiind aleasă dintre 500 de artişti din 17 ţări diferite, alături de alţi 27 de participanţi.

 


Foto: (c) LIVIU SOVA / AGERPRES FOTO


A fost invitată la cel de al II-lea Festival Internaţional de Dans din Polonia (1995). A participat în calitate de regizor şi coregraf cu spectacolul „Viaţa, o călătorie II” la Festivalul Internaţional „George Enescu” (1995) şi alături de compania de dans „Contemp”, la mai multe ediţii ale Festivalului Internaţional „Întâlnirile Muzicii Noi – Brăila”.

De-a lungul carierei sale de profesor de balet clasic şi dans modern, al Liceului de Coregrafie din Bucureşti, a format generaţii de profesionişti precum: Vava Ştefănescu, Răzvan Mazilu, Mihai Mihalcea, Liliana Iorgulescu etc., potrivit datelor biografice publicate de Opera Naţională Bucureşti. Din anul 2014, a fost profesor asociat la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, conform https://mnlr.ro.

AGERPRES/(Documentare – Roxana Losneanu, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Adrian Dădârlat)


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Loading


Reader's opinions

Leave a Reply


Sari la conținut