Current track

Title

Artist


Accidentul de la 2 Mai / Constanţa: Vlad Pascu rămâne în arest preventiv; decizia e definitivă

Written by on 9 ianuarie 2024

Tribunalul Constanţa a respins marţi ca nefondată cererea lui Vlad Pascu, şoferul drogat care a accidentat mortal doi tineri în localitatea 2 Mai, privind revocarea măsurii arestării preventive, decizia instanţei fiind definitivă.

„Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată împotriva încheierii din data de 28.12.2023 pronunţată de Judecătoria Mangalia în dosarul penal nr. 4.989/254/2023/a5 de inculpatul Pascu Matei Vlad (…), cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi părăsirea locului accidentului (…). Definitivă. Pronunţată în şedinţă de cameră de consiliu, azi 09.01.2024”, se arată în soluţia pe scurt a judecătorilor.

Vlad Pascu le-a cerut magistraţilor să fie plasat în arest la domiciliu, pentru a putea studia în vederea înscrierii la facultate.

Pe 11 octombrie 2023, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia au anunţat că inculpatul Vlad Pascu, din Bucureşti, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi părăsirea locului accidentului.

„În sarcina inculpatului s-a reţinut că, în dimineaţa zilei de 19.08.2023, a condus pe drumurile publice un autovehicul, sub influenţa substanţelor psihoactive, iar, la intrare în localitatea 2 Mai, a acroşat un grup de persoane care se deplasau pe marginea drumului. În urma impactului, a rezultat decesul numiţilor O.A.S. (21 ani) şi D.R.M. (20 ani), precum şi vătămarea corporală a numiţilor B.D.D. (18 ani), C.V.A. (20 ani) şi I.C.I. (20 ani). De asemenea, se reţine că, după producerea accidentului, inculpatul a părăsit locul accidentului”, au transmis procurorii.

Conform acestora, după ce a fugit de la locul producerii tragediei, Vlad Pascu a fost depistat pe raza localităţii Vama Veche.

AGERPRES/(AS – autor: Nona Jalbă, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Gabriela Badea)


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Loading


Reader's opinions

Leave a Reply


Sari la conținut