Current track

Title

Artist


Afganistan: Talibanii susţin că noua lege privind moralitatea va fi aplicată cu menajamente

Written by on 26 august 2024

    Autorităţile talibane din Afganistan au declarat luni că noua lege pentru „promovarea virtuţii şi prevenirea viciului” în rândul populaţiei, care a stârnit îngrijorarea comunităţii internaţionale, în special din cauza noilor restricţii impuse femeilor, va fi aplicată „cu menajamente”, relatează AFP.

    Noua legislaţie, care are 35 de articole şi a fost promulgată miercuri, controlează potenţial toate aspectele vieţii afganilor, sociale şi private, într-o interpretare ultra-strictă a legii islamice, Sharia.

    „Trebuie să precizez faptul că în aplicarea acestor reguli nu vor fi folosite forţa şi opresiunea”, a declarat purtătorul de cuvânt adjunct al guvernului, Hamdullah Fitrat, într-un mesaj vocal transmis AFP.

    Aceste reguli „vor fi aplicate cu menajamente, făcând apel la înţelegerea oamenilor şi ghidându-i”, a dat asigurări el.

    Legea controlează toate aspectele vieţii afganilor, de la îmbrăcăminte la interacţiuni sociale, inclusiv aspectul bărbii la bărbaţi, interzicerea homosexualităţii, luptele cu animale, muzica în locuri publice şi sărbătorile, altele decât cele din calendarul religios musulman.

    Femeile trebuie să fie complet acoperite şi să nu-şi facă vocea auzită în public, conform unui articol din această lege anunţată de Ministerul Justiţiei.

    ONU, organizaţiile pentru drepturile omului şi afgani şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la noua lege, unele dispoziţii ale acesteia fiind în vigoare informal încă de când talibanii au preluat puterea în august 2021.

    Legea prevede sancţiuni progresive pentru nerespectare – de la avertismente verbale la ameninţări, amenzi şi arestări de durată variabilă – impuse de poliţia moralităţii din subordinea Ministerului Propagării Virtuţii şi Prevenirii Viciului (PVPV).

    Guvernul taliban a respins întotdeauna criticile internaţionale, inclusiv condamnarea restricţiilor asupra femeilor, pe care ONU le descrie drept „apartheid de gen”.

    Citește  Străzi pustii în oraşele chineze după explozia cazurilor de COVID-19

    Legea ilustrează „o viziune îngrijorătoare asupra viitorului Afganistanului, unde inspectorii de moralitate au puteri discreţionare de a ameninţa şi de a aresta pe oricine pe baza unor liste largi şi uneori vagi de infracţiuni”, a declarat duminică Roza Otunbayeva, şefa Misiunii de Asistenţă a Naţiunilor Unite în Afganistan (UNAMA).

    AGERPRES/(AS – editor: Ionuţ Mareş, editor online: Adrian Dădârlat)

    Loading


    Conținutul website-ului www.radiovocearomaniei.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către TRUST MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor RADIO VOCEA ROMÂNIEI, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@radiovocearomaniei.ro.
    Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile TRUSTULUI MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.radiovocearomaniei.ro.

    (Precizări: Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.)

    Vă rugăm să nu folosiți injurii și cuvinte obscene!


    Reader's opinions