Current track

Title

Artist


”AI” este cuvântul anului 2023, potrivit dicţionarului Collins

Written by on 1 noiembrie 2023

Interesul manifestat la nivel global în 2023 pentru inteligenţa artificială – sau cel puţin intensificarea dezbaterilor cu privire la viitorul acestui sector, dacă AI va deveni o forţă benefică sau va duce la o distrugere apocaliptică – i-a determinat pe editorii dicţionarului Collins să desemneze ”AI” „cuvântul anului”, informează bbc.com.

Sintagma a fost utilizată de patru ori mai mult anul acesta, au menţionat editorii.

Printre cuvintele luate în calcul pentru „cuvântul anului” s-au mai numărat „ultraprocesat” sau „ulez”, însă directorul Collins, Alex Beecroft, a fost de părere că AI a fost „subiectul principal de discuţie în 2023”.

„Ştim că AI a devenit un subiect important de discuţie anul acesta datorită modului în care s-a dezvoltat şi a devenit rapid la fel de omniprezent şi de integrat în vieţile noastre ca e-mail-ul, streaming-ul sau orice altă tehnologie odată futuristă, azi parte a vieţii de zi cu zi”, a precizat el.

Când a fost rugat să comenteze pentru BBC News, chatbot-ul ChatGPT a spus: ”Alegerea AI drept cuvântul anului de către Collins Dictionary reflectă impactul profund al inteligenţei artificiale în lumea noastră care evoluează rapid şi în care inovaţia şi transformarea sunt impulsionate de puterea algoritmilor şi de date”.

 

Anunţul a fost făcut cu prilejul unui summit organizat de prim-ministrul Marii Britanii, Rishi Sunak, – la care participă 100 de lideri globali, antreprenori din tehnologie, cadre universitare şi cercetători din domeniul AI – pentru a discuta despre cum să fie maximizate beneficiile acestei tehnologii puternice minimizând în acelaşi timp riscurile.

Între timp, The Beatles au folosit această tehnologie pentru a replica vocea lui John Lennon de pe o casetă veche şi a crea ”ultima melodie” a trupei, care urmează să fie lansată la sfârşitul acestei săptămâni.

Cu toate acestea, cântăreţul Cliff Richard preferă să nu folosească AI – domeniu la care s-a referit în mod eronat într-un interviu BBC folosind sintagma de ”inseminare artificială”.

Cuvântul anului reflectă de obicei preocupările unei anumite perioade. În 2022, cuvântul anului a fost ”permacriză”, o referire la instabilitatea de pe scena politică britanică.

Cu un an înainte, NFT (jetoane nefungibile) a fost desemnat „cuvântul anului”, în timp ce 2020 a fost dominat de cuvântul ”lockdown”.

Printre cuvintele candidate la titlul de ”cuvântul anului 2023″ s-au mai aflat: ”bazball” (un stil de cricket agresiv denumit după antrenorul echipei Angliei, Brendon McCullum, supranumit ”Baz”), ”debanking” (acţiunea de a priva pe cineva – ca în cazul lui Nigel Farage – de facilităţi bancare), ”deinfluencing” (avertizarea utilizatorilor de social media referitor la evitarea anumitor produse sau stiluri de viaţă), ”greedflation” (folosirea inflaţiei ca argument pentru creşterea artificială a preţurilor în scopul maximizării profiturilor companiilor), ”nepo baby” (o persoană despre care se crede că a avut beneficii de pe urma părinţilor faimoşi), ”semaglutide” (un medicament folosit pentru suprimarea apetitului şi controlul glicemiei crescute), ”ultraprocessed” (hrană preparată prin folosirea unor metode industriale complexe din ingredienţi multipli, deseori cu valoare nutriţională scăzută) sau ”ulez” (un acronim pentru o zonă urbană cu emisii foarte scăzute).

AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor: Ana Alecu, editor online: Andreea Lãzãroiu)

Sursa foto: collinsdictionary.com


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Reader's opinions

Leave a Reply