Current track

Title

Artist


AlegeriSUA2024: Ruşii sunt la originea unui material video fals cu buletine de vot distruse (oficialităţi americane)

Written by on 26 octombrie 2024

Agenţi ruşi sunt la originea unui material video fals, ajuns viral, în care se arată cum sunt distruse buletine de vot prin corespondenţă în favoarea lui Donald Trump, candidatul republican la preşedinţia Statelor Unite, au acuzat vineri oficialităţi americane, conform AFP.


Videoclipul a fost vizualizat de milioane de ori pe platforme online, cum ar fi reţeaua X. În imagini se vede un bărbat care triază buletine de vot şi le rupe pe cele pentru Trump, în comitatul Bucks din Pennsylvania, unul din statele unde rezultatul scrutinului prezidenţial din SUA este nedecis.

Într-o declaraţie comună, Biroul Directorului pentru Informaţiile Naţionale (ODNI), Biroul Federal de Investigaţii (FBI) şi Agenţia pentru Securitatea Informatică şi a Infrastructurii (CISA) au afirmat că materialul respectiv face parte dintr-o operaţiune rusă de dezinformare.

„Agenţi ruşi au fabricat şi amplificat un video recent în care se arată, fals, un individ care rupe buletine de vot în Pennsylvania”, arată comunicatul. „Această activitate rusească se înscrie într-un efort mai larg al Moscovei de a pune întrebări nefondate despre validitatea alegerilor americane şi de a alimenta diviziunile între americani”, iar Rusia ar putea crea şi difuza mai multe astfel de materiale, avertizează instituţiile citate.

Consiliul electoral din Bucks afirmaseră încă de joi că videoclipul este fals, iar plicul şi alte documente care se văd în imagini nu sunt autentice.

Mai mulţi cercetători, printre care Darren Linvill de la Centrul de Criminalistică Media al Universităţii Clemson, au atribuit falsul unei reţele de dezinformare afiiliate Kremlinului, cunoscută ca Storm-1516, care a mai produs deja videoclipuri false pentru discreditarea campaniei candidatei democrate la preşedinţie, vicepreşedinta SUA Kamala Harris.

Citește  Succesorul lui Jirinovski îndeamnă Moscova să-şi sporească sprijinul pentru Transnistria

AFP menţionează că autorităţile americane se aşteaptă la intensificarea dezinformărilor în ultimele zile dinaintea alegerilor din 5 noiembrie.

AGERPRES/(AS – autor: Marius Hosu, editor online: Gabriela Badea)

* Sursa foto: abc7ny.com

Loading


Conținutul website-ului www.radiovocearomaniei.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către TRUST MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor RADIO VOCEA ROMÂNIEI, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@radiovocearomaniei.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile TRUSTULUI MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.radiovocearomaniei.ro.

Reader's opinions

Leave a Reply