Current track

Title

Artist


Alerte Cod galben de vânt puternic şi ploi torenţiale, până duminică seara, în jumătate din ţară

Written by on 4 octombrie 2024

    Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o serie de atenţionări Cod galben de intensificări ale vântului şi ploi însemnate cantitativ, ce vor cuprinde, treptat, jumătate din ţară, până duminică seara.

    Potrivit meteorologilor, un Cod galben de vânt va fi valabil pe parcursul zilei de vineri, între orele 10:00 – 21:00, în Banat, sudul Crişanei şi în Carpaţii Meridionali, cu viteze în general de 55 – 65 km/h, iar pe creste rafalele vor depăşi 70 – 80 km/h.

     

    Un al doilea Cod galben, de data aceasta de ploi însemnate cantitativ, va fi în vigoare în intervalul 4 octombrie, ora 23:00 – 5 octombrie, ora 15:00, în sudul Banatului, în vestul şi nordul Olteniei, în vestul şi sud-vestul Transilvaniei. Astfel, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 20 – 30 l/mp şi, izolat, de peste 40 l/mp.

     

    De asemenea, în perioada 5 octombrie, ora 15:00 – 6 octombrie, ora 12:00, o atenţionare Cod galben de averse însemnate cantitativ şi instabilitate atmosferică vizează regiunea Moldovei, cea mai mare parte a Munteniei şi sud-estul Transilvaniei. Cantităţile de apă vor ajunge la 30 l/mp şi pe arii restrânse vor depăşi 50 l/mp.

     

    Ploile vor avea şi caracter torenţial şi vor fi însoţite de descărcări electrice şi, izolat, de intensificări de scurtă durată ale vântului şi grindină.

    AGERPRES/(AS – autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)

    Sursa: ANM

    Loading


    Conținutul website-ului www.radiovocearomaniei.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către TRUST MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor RADIO VOCEA ROMÂNIEI, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@radiovocearomaniei.ro.
    Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile TRUSTULUI MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.radiovocearomaniei.ro.

    (Precizări: Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.)

    Vă rugăm să nu folosiți injurii și cuvinte obscene!

    Citește  Prahova: Zăpadă, ceaţă şi vânt puternic la munte; salvamontiştii avertizează turiştii să nu parcurgă traseele de altitudine

    Reader's opinions