Argeş: Avocatul acuzat de trafic de influenţă, trimis în judecată; nu a putut justifica 2,2 milioane de lei
Written by AGERPRES on 22 martie 2024
Avocatul de la Baroul Argeş acuzat că a primit 10.000 de euro de la o persoană condamnată în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie.
Conform unui comunicat de presă al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) transmis vineri, avocatul este acuzat de trafic de influenţă, anchetatorii arătând faptul că în primăvara anului 2019, inculpatul, în calitatea menţionată mai sus, ar fi pretins de la o persoană (martor în cauză), condamnată într-un dosar penal la o pedeapsă cu închisoarea în regim de detenţie, suma de 10.000 euro, pe care ar fi şi primit-o efectiv, în perioada aprilie-iulie 2019, prin mai multe transferuri făcute prin intermediul sistemului „Western Union”.
‘Banii respectivi ar fi fost pretinşi de inculpat pentru a-şi trafica presupusa influenţă pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra judecătorilor din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi că-i va determina pe aceştia să adopte o soluţie de admitere a recursului în casaţie pe care martorul, prin intermediul avocatului, urma să o exercite”, precizează DNA.
Inculpatul a pus la dispoziţia organelor judiciare suma de 10.000 euro, aceasta fiind depusă în contul Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, deschis pe numele său.
„În cauză, a fost efectuată o investigaţie financiară, ocazie cu care s-ar fi constatat că inculpatul şi soţia să nu ar fi putut justifica provenienţa unei sume de bani de 2.235.121 lei. În cursul urmăririi penale au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra sumei de 10.000 euro în vederea confiscării speciale şi asupra unui imobil (evaluat la suma de 442.856 euro) ce aparţine inculpatului şi soţiei sale, în vederea confiscării extinse”, adaugă DNA.
Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Alba Iulia, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.
Procurorii au beneficiat de sprijin din partea Direcţiei Generale Anticorupţie.
AGERPRES / (AS – autor: Florin Marin, editor: Marius Frăţilă, editor online: Simona Aruştei)