Current track

Title

Artist


Atentatul de la Moscova: Rusia declară că studiază o pistă ucraineană

Written by on 5 aprilie 2024

    Comitetul de anchetă rus a anunţat vineri că examinează o pistă ucraineană în atentatul comis în martie la o sală de concerte de lângă Moscova şi care a fost revendicat de către gruparea jihadistă Stat Islamic, relatează AFP.

    „Anchetatorii au putut recupera date din telefoanele mobile aparţinând celor acuzaţi de comiterea atentatului de la Crocus City Hall”, a indicat într-un comunicat Comitetul de anchetă, responsabil de principalele dosare penale în Rusia.

    La 22 martie, bărbaţi înarmaţi au pătruns în sala de concerte Crocus City Hall, în apropiere de Moscova, unde au deschis focul asupra mulţimii de oameni şi au incendiat clădirea. Cel puţin 144 de persoane au fost ucise, iar 360 rănite în acest revendicat de Stat Islamic.

    Doisprezece suspecţi au fost arestaţi, între care patru presupuşi atacatori, originari din Tadjikistan, fostă republică sovietică din Asia Centrală.

    Potrivit datelor recuperate din telefoanele lor mobile, „în dimineaţa zilei de 24 februarie 2024″, când se împlineau doi ani de la declanşarea ofensivei ruse în Ucraina, unul dintre cei inculpaţi a găsit pe Internet fotografii cu intrările în Crocus City Hall şi le-a trimis coordonatorului său”, susţin anchetatorii ruşi.

    „Atacatorii au ales sala de concerte Crocus City Hall ca loc pentru comiterea atentatului terorist la instrucţiunile curatorului care le-a dirijat acţiunile”, declară Comitetul de anchetă rus, citat de RIA Novosti.

    „Acuzatul a confirmat toate acestea în depoziţiile sale”, se spune în comunicat.

    „În telefonul unuia dintre terorişti au fost descoperite fotografii cu oameni în uniforme de camuflaj cu un steag ucrainean pe fundalul unor clădiri distruse şi un timbru poştal ucrainean cu un gest obscen. Aceste date pot indica o legătură între actul terorist comis şi desfăşurarea ‘operaţiunii militare speciale'” în Ucraina, declară Comitetul de anchetă rusă în comunicatul său postat pe contul său de Telegram, potrivit agenţiei de presă ruse TASS.

    Citește  Republica Moldova devine 'tot mai neprietenoasă faţă de Rusia', afirmă Kremlinul

    Comitetul de anchetă subliniază că desfăşoară verificări cu privire la o eventuală implicare a „reprezentanţilor serviciilor speciale ucrainene şi organizaţiilor internaţionale islamiste şi teroriste în organizarea şi finanţarea atentatului” de la Crocus City Hall.

    Kremlinul a admis că „radicali islamişti” se află la originea atentatului, dar a denunţat totodată o implicare ucraineană coordonată de către Occident, notează AFP.

    AGERPRES/(AS-autor:Lilia Traci, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)

    Loading


    Conținutul website-ului www.radiovocearomaniei.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către TRUST MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor RADIO VOCEA ROMÂNIEI, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@radiovocearomaniei.ro.
    Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile TRUSTULUI MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.radiovocearomaniei.ro.

    (Precizări: Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.)

    Vă rugăm să nu folosiți injurii și cuvinte obscene!


    Reader's opinions