Current track

Title

Artist


ATUNCI ŞI ACUM: Teatrul de Stat din Oradea

Written by on 21 iunie 2024

Clădirea Teatrului de Stat din Oradea, situată în Piaţa Ferdinand I nr. 6, este înscrisă pe lista edificiilor de patrimoniu ale oraşului, fiind una dintre cele mai grandioase instituţii. Proiectul clădirii a fost întocmit de renumita firmă de arhitecţi Fellner şi Helmer din Viena, iar realizarea lui, care a durat doar 15 luni, din 10 iulie 1899 până în 15 octombrie 1900, s-a derulat sub asistenţa arhitecţilor orădeni Rimanoczy Kalman, Guttmann Jozsef şi Rendes Vilmos, se arată pe https://www.teatrulreginamaria.ro/.

 

Aspectul exterior îmbină armonios stilul neoclasic, dominant în ansamblul faţadei, cu elemente neorenascentiste şi neobaroce, în timp ce finisajele şi ornamentaţiile interioare s-au impus printr-un accentuat ton rococo.

 

Edificiul a fost structurat pe trei niveluri: sală, loji, balcon. În proiectarea sălii de spectacole s-a avut în vedere realizarea unei acustici perfecte. În plus a fost dotată cu o fosă pentru orchestră. Aceste caracteristici, neschimbate, au transformat clădirea într-un spaţiu ideal pentru montarea spectacolelor de teatru, a celor de operă şi a concertelor. Sala are în prezent o capacitate totală de 570 de locuri.

 

 

Foto 1 – Teatrul de Stat din orasul Oradea, 13.11.1967/GHEORGHE AMUZA/Arhiva istorică AGERPRES

Foto 2 – Imagine cu Teatrul de stat Regina Maria din Oradea, 17.05.2024,  EUGENIA PAŞCA / AGERPRES FOTO


Prima stagiune românească, pe scena orădeană, a fost inaugurată în zilele de 9 şi 10 octombrie 1927, cu reprezentaţiile Teatrului Naţional din Cluj, al cărui director era poetul şi dramaturgul Victor Eftimiu. După un parcurs sinuos şi nestatornic, în vara anului 1955 a luat fiinţă Teatrul de Stat Oradea, cu două secţii, în limba română şi în limba maghiară. Prima piesă jucată pe 26 noiembrie 1955 sub auspiciile noului teatru a fost „O scrisoare pierdută” de I. L. Caragiale.

Citește  EFEMERIDE ASTRONOMICE - 22 octombrie

 

Astăzi, în cadrul Teatrului de Stat din Oradea funcţionează două teatre cu renume: Teatrul „Regina Maria” şi Teatrul „Szigligeti”. Primul cuprinde Trupa de teatru „Iosif Vulcan”, „Arcadia” şi Ansamblul Artistic Profesionist „Crişana”, iar cel de-al doilea, Trupa „Szigligeti”, Ansamblul de dans profesionist „Nagyvárad” şi Trupa de teatru de păpuşi „Lilliput”, potrivit https://planiada.ro/.

 

Teatrul „Regina Maria” a lansat mari regizori care au făcut, ulterior, strălucite cariere artistice, precum Victor Ioan Frunză, Alexandru Darie şi Alexandru Colpacci. Totodată, Trupa „Iosif Vulcan” a avut privilegiul, în special în ultimele stagiuni, de a colabora cu nume celebre ale teatrului românesc: Alexandru Dabija, Mihai Măniuţiu, Alexander Hausvater, Petru Vutcărău, Claudiu Goga şi mulţi alţii, conform  https://www.teatrulreginamaria.ro/.

 

În perioada 2008-2011, au avut loc lucrări de reabilitare a interiorului clădirii Teatrului de Stat din Oradea. Primul spectacol în clădirea renovată a teatrului a avut loc pe 25 septembrie 2011, odată cu deschiderea Festivalului de teatru scurt, întrerupt pe durata celor aproape patru ani de lucrări.

AGERPRES/(Documentare – Irina Andreea Cristea; redactor Arhiva Foto: Florin Vlădescu; editor: Ruxandra Bratu, editor online: Andreea Preda)

* Explicaţie foto din deschidere: Imagine cu Teatrul de stat din Oradea.

Loading


Conținutul website-ului www.radiovocearomaniei.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către TRUST MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor RADIO VOCEA ROMÂNIEI, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@radiovocearomaniei.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile TRUSTULUI MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.radiovocearomaniei.ro.

(Precizări: Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.)

Vă rugăm să nu folosiți injurii și cuvinte obscene!


Reader's opinions

Leave a Reply