Current track

Title

Artist


Bacău: Doi angajaţi ai Spitalului de Pneumoftiziologie, reţinuţi de procurorii DNA; un om de afaceri, sub control judiciar

Written by on 23 februarie 2024

Şeful Serviciului Tehnic, Administrativ şi Aprovizionare din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Bacău şi economistul unităţii au fost reţinuţi de procurorii anticorupţie pentru 24 ore sub acuzaţiile de luare de mită iar un om de afaceri a fost pus sub control judiciar, pentru dare de mită, informează un comunicat de presă al DNA.

Potrivit anchetatorilor, în cursul lunii februarie 2024, în contextul derulării unui contract de execuţie privind efectuarea unor lucrări de întreţinere şi igienizare la subsolul şi blocul alimentar din cadrul spitalului, şeful serviciului tehnic, Alexa Dragoş-Constantin şi economistul Pralea Doru-Ion ar fi pretins de la omul de afaceri suma de 20.000 lei.

Procurorii DNA susţin că cei doi au primit câte 1.000 euro, ce reprezenta o primă transă din banii pretinşi iniţial.

„Sumele de bani ar fi fost pretinse şi primite de inculpaţii Alexa Dragoş-Constantin şi Pralea Doru-Ion pentru a favoriza interesele omului de afaceri în scopul încheierii unui act adiţional la contractul menţionat, semnării procesului verbal de recepţie a lucrărilor cât şi pentru achitarea cu celeritate a facturilor aferente serviciilor prestate”, precizează comunicatul DNA.

Anchetatorii au efectuat, în acest dosar, 3 percheziţii domiciliare şi una la spital.

Cei doi angajaţi ai spitalului au fost reţinuţi pentru 24 ore şi vor fi prezentaţi, vineri, instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru 30 zile.

Omul de afaceri a fost pus sub control judiciar pentru 60 zile.

În cursul urmăririi penale, prin ordonanţa procurorilor s-a dispus măsura sechestrului asigurator în vederea confiscării speciale a întregii sume de bani ce a făcut obiectul infracţiunii de corupţie.

AGERPRES/(AS – autor: Gabriel Apetrii, editor: Karina Olteanu, editor online: Andreea Lãzãroiu)


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Loading


Reader's opinions

Leave a Reply


Sari la conținut