Bihor: Demisii ale unor medici şefi de secţie din Spitalul Judeţean, în incompatibilitate cu funcţia
Written by AGERPRES on 24 iulie 2024
Patru medici şefi de secţie din Spitalul Clinic Judeţean Oradea şi-au dat demisia din această funcţie, pentru cauze privind starea de incompatibilitate cu funcţia, a informat miercuri, într-un comunicat, conducerea unităţii medicale.
„Vă aducem la cunoştinţă faptul că următorii medici şi-au prezentat demisia din funcţia de Şef de Secţie/Medic Coordonator pentru cauze privind starea de incompatibilitate cu funcţia”, se arată într-un comunicat foarte scurt.
Sursa menţionează că este vorba despre dr. George Roiu, şeful compartimentului clinic Oftalmologie, dr. Marcel Ovidiu Negrău, şeful secţia clinice ATI I, dr. Rodica Maria Fiţ, şefa Serviciului Prevenire şi Supraveghere a Infecţiilor Asociate Asistenţei Medicale şi dr. Eugenia Maria Domuţa, şefa secţiei clinice ORL.
„Demisiile au fost aprobate de către managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Bihor, dr. Gheorghe Carp”, conchide comunicatul, fără a preciza în ce au constat „cauzele privind starea de incompatibilitate”.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului, Lisa Crăiuţ a declarat, pentru AGERPRES, că medicii care şi-au depus demisiile au fost în stare de incompatibilitate cu funcţia, mai exact în neconcordanţă cu legea Sănătăţii, deoarece îşi administrau şi propriile firme private.
AGERPRES/(A,AS – autor: Eugenia Paşca, editor: Irina Poenaru, editor online: Adrian Dădârlat)