Current track

Title

Artist


Bihor: Peştera Stracoş, amenajată pentru vizitare, cu fonduri europene, are un sistem unic de iluminat şi supraveghere

Written by on 14 mai 2024

Peştera Stracoş, din comuna Drăgeşti, situată în arie protejată, a fost amenajată pentru a putea fi vizitată de turişti, printr-un proiect cu fonduri europene de 11 milioane de lei, fiind singura din lume care are un sistem autonom de iluminat şi de supraveghere, alimentat de panouri fotovoltaice.

„Conceptul este unic în lume, pentru că este autonom, pe bază de celule fotovoltaice, are un sistem electronic de control al avansului, în funcţie de deplasarea vizitatorilor, se-aprinde în faţă, se stinge în spate. Sistemul acesta de iluminat este inedit, o întârziere de şase minute la ultimul grup, pentru ca peştera să nu fie iluminată complet pentru a nu deranja biodiversitatea. Este un model care poate fi replicat în acest spirit. Iluminatul este corelat cu sistemul de monitorizare electronică, pentru a avertiza în caz de depăşire a limitei setate a parametrilor şi de asemenea, monitorizarea video a persoanelor care intră şi ies. În plus, şi mobilitatea exterioară. Toate informaţiile ajung într-un server central de control la centrul de conservare, unde se află cei care asigură managementul,” a declarat, la inaugurare, coordonatorul lucrărilor, speologul Viorel Lascu.

 

Balustradele şi echipările pe suport portant, pasarela de acces în peşteră sunt realizate din fibră armată, un compozit ce provine din industria aeronautică.

Amenajarea Peşterii Stracoş, aflată în aria specială de conservare ROSAC0240 Tăşad, face parte dintr-un traseu turistic de 5 kilometri, cu alte amenajări adecvate nivelului de conservare pentru peştera Tăşad din apropiere, doar pentru cercetări, cu reconstrucţia ecologică a zonei umede de la ieşirea din peşteri şi din interiorul acestora, refacerea naturală a malurilor cursurilor de apă care ies din peşteri, amplasarea de camere pentru descurajarea turismului haotic.

Proiectul a prevăzut şi construirea unui Centru turistic şi parcare – 100 mp construcţia şi 150 mp parcarea, au fost create poteci, pe circa 4.900 m, un loc de popas la limita ariei protejate, un pod suspendat, un centru de conservare, două puncte de belvedere şi un traseu tip Via Ferrata. Zona are patru „porţi” de acces facil, fie dinspre Oradea, fie dinspre Beiuş sau vecinătate, cu locuri de parcare la limita ariei protejate.

 

La prezentarea proiectului finalizat au participat marţi vicepreşedintele CJ Bihor, Mircea Mălan, alături de primarul comunei Drăgeşti, Delia Farcaş, şeful Serviciului teritorial Bihor la Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate, Horia Carţiş, angajaţi ai CJ implicaţi în proiect şi reprezentanţi ai primăriei locale.

„Judeţul nostru are un potenţial turistic foarte important pe care Consiliul Judeţean şi-a propus să-l valorifice atât pentru a proteja frumuseţile naturale pe care Dumnezeu ni le-a dat, cât şi pentru a încuraja relaţia firească dintre om şi natură. În acest scop, CJ Bihor în parteneriat cu Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate şi cu mai multe primării din judeţ realizează mai multe proiecte pentru dezvoltarea infrastructurii turistice din judeţ. Avem azi o nouă peşteră vizitabilă, la 12 ani de la ultima amenajare a unei peşteri”, a spus Mircea Mălan.

Proiectul din Drăgeşti s-a realizat în cadrul unui parteneriat între ANANP, ca lider de proiect, Consiliul Judeţean Bihor şi Primăria Drăgeşti, împreună cu asociaţiile urbariale din Tăşad şi Stracoş care au pus la dispoziţie terenul pentru poteci turistice, puncte de belvedere.

 

Situată pe versantul Văii Peşterii din comuna Drăgeşti, Peştera Stracoş are o lungime de un kilometru, cu o înălţime maximă de 20 de metri, cu trei porţiuni importante. A fost amenajată pe o porţiune de 150 de metri din interior, din galeria subterană. Urmează o zonă mai „sportivă”, cu parcurs activ, chiar prin apă până la piept, cu târâşuri, după care se ajunge la o porţiune spectaculoasă sub aspectul peisajului carstic, cu spaţii foarte largi.

Atracţiile Peşterii Stracoş, succint enumerate de speologul Lascu, se referă la ineditul acesteia, fiind amenajată într-o zonă în care nu sunt peşteri, „la doi paşi de Oradea” (mai exact la 28 de km), care dincolo de patrimoniul geologic, dezvelind o secţiune în evoluţia Pământului, are şi o componentă istorică legată de locuirea zonei. „Probabil aici aveau loc anumite ritualuri sau nu se ştie ce altceva, fiind găsite pumnale de sacrificiu medievale,” a precizat Viorel Lascu.

 

Lucrările de amenajare exterioară au fost realizate de firma Ad West Construct, iar cele din peşteră, de către societatea Delpro SRL.

Peştera „cu o emoţie aparte, pe care o veţi simţi la vizitare”, potrivit speologului Viorel Lascu, va fi deschisă spre vizitare de săptămâna viitoare, urmând să fie asigurat şi ghidajul, deocamdată cu ghizi voluntari.

Primarul comunei Drăgeşti, Delia Farcaş, a subliniat importanţa acestui proiect pentru localitate, în scopul dezvoltării turismului local, dar şi pentru cei care vor dori să se bucure de ambientul natural pus cu grijă în valoare.

Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) 2014 – 2020, valoarea sa totală fiind de 11.158.155,09 lei, cu TVA, din care valoarea eligibilă nerambursabilă FEDR este de 10.208.785,68 lei.

AGERPRES/(A – autor: Eugenia Paşca, editor: Antonia Niţă, editor online: Simona Aruştei)

Foto: EUGENIA PASCA / AGERPRES FOTO

Loading


Conținutul website-ului www.radiovocearomaniei.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către TRUST MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor RADIO VOCEA ROMÂNIEI, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@radiovocearomaniei.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile TRUSTULUI MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.radiovocearomaniei.ro.

Reader's opinions

Leave a Reply