Bihor: Prima platformă de deşeuri cu aport voluntar construită în judeţ de CJ va fi deschisă sâmbătă, la Aleşd
Written by AGERPRES on 3 noiembrie 2023
Prima platformă de deşeuri construită în judeţ de Consiliul Judeţean va fi dată în folosinţă sâmbătă, 4 noiembrie, în oraşul Aleşd, fiind primul Centru cu Aport Voluntar (CAV) pentru colectarea separată a deşeurilor voluminoase finalizat din seria celor 32 ce se construiesc în judeţ cu fonduri europene.
Potrivit unui comunicat al CJ Bihor, în cadrul CAV-ului Aleşd vor putea depozita gratuit deşeuri locuitorii din oraşul Aleşd şi comunele Aştileu, Lugaşu de Jos şi Ţeţchea. Accesul în centrul de colectare va fi permis după identificarea prin cartea de identitate. Centrul este administrat de Primăria Aleşd, prin Salubri SA.
În acest centru, ca de altfel în toate cele care vor fi dat în folosinţă, sunt amplasate containere de mari dimensiuni pentru colectarea separată a diferitelor tipuri de deşeuri.
Cetăţenii vor putea aduce şi depozita aici deşeuri precum anvelope, mobilă, plastic, hârtie, carton, textile, sticlă, metal, deşeuri din construcţii, deşeuri de grădină, deşeuri electrice şi electronice, ulei vegetal uzat, bidoane insecticide, cutii de la vopsele, neoane şi baterii de dimensiuni mici.
Platforma de la Aleşd face parte din reţeaua de 32 de centre de colectare a deşeurilor prin aport voluntar care vor funcţiona în judeţul Bihor, un proiect realizat de Consiliul Judeţean Bihor şi Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Ecolect Group, în parteneriat cu primăriile.
Urmează deschiderea centrelor din Marghita, Salonta şi Beiuş, care au fost finalizate. Mai sunt în lucru 12 platforme în tot atâtea localităţi şi urmează desemnarea constructorului pentru alte 16 CAV-uri în uat-uri diferite.
Aceste centre, finanţate cu fonduri europene, fac parte din „Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor” din judeţul Bihor şi vor deservi atât unitatea administrativ-teritorială unde sunt amplasate, cât şi pe cele din vecinătate.
Licitate pe loturi, lucrările la CAV Aleşd s-au realizat împreună cu cele din Municipiile Beiuş, Marghita şi Salonta, fiind executate de o asociere de firme. Valoarea totală a celor patru platforme de deşeuri este de 5,052 milioane de lei, fără TVA (Aleşd: 1.137.123,43 lei; Beiuş: 1.400.423,50 lei; Marghita: 1.289.620,79 lei; Salonta: 1.224.936,31 lei). Finanţarea a fost asigurată cu fonduri europene, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014 – 2020.
După darea în folosinţă a platformei din Aleşd, urmează să fie puse în funcţiune cele din municipii după primirea tuturor autorizaţiilor, stabilirea regulamentului de funcţionare de către Consiliul Judeţean Bihor, Ecolect Group şi primăriile implicate.
AGERPRES/(AS – autor: Eugenia Paşca, editor: Irina Poenaru, editor online: Simona Aruştei)