Current track

Title

Artist


Botoşani: Managerul SJU rămâne în arest la domiciliu, potrivit unei decizii a Curţii de Apel Suceava

Written by on 25 martie 2024

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Mavromati” Botoşani, medicul Monica Adăscăliţei, care a fost reţinută, marţea trecută, într-un dosar de corupţie instrumentat de procurorii Serviciului Teritorial Suceava al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), va rămâne în arest la domiciliu, potrivit unei decizii luate, luni, de Curtea de Apel Suceava.

DNA a cerut arestarea preventivă a Monicăi Adăscăliţei, însă magistraţii Curţii de Apel au respins contestaţia procurorilor anticorupţie, menţinând astfel arestul la domiciliu al fostului manager dispus de Tribunalul Suceava.

„În baza art. 204 Cod procedură penală respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava împotriva Încheierii nr. 41 din 20.03.2024 pronunţată de Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Suceava – Secţia Penală în dosar nr. 1046/86/2024”, se arată în soluţia pe scurt a Curţii de Apel Suceava, postată pe portalul instanţelor de judecată.

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Mavromati” Botoşani, Monica Delia Adăscăliţei, care a fost reţinută în cursul zilei de marţi, este acuzată că ar fi primit, direct sau prin intermediari, de la trei persoane sume de bani cuprinse între 5.000 lei – 10.000 lei, potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

Potrivit acestora, Adăscăliţei a fost reţinută pentru două fapte de luare de mită şi una de trafic de influenţă.

„În lunile octombrie şi decembrie 2023, inculpata Adăscăliţei Monica-Delia, în calitatea menţionată mai sus, ar fi primit direct sau prin intermediari, de la trei persoane (din care doi subalterni) sume de bani, cuprinse între 5.000 lei – 10.000 lei, pentru a aproba angajarea unei persoane în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă ‘Mavromati’ Botoşani pe un post de medic cu competenţe limitate, a aproba transferul unei persoane din cadrul unei unităţi medicale din oraşul Săveni la Spitalul Judeţean de Urgenţă ‘Mavromati’ Botoşani, a-şi exercita o presupusă influenţă pe care ar fi pretins că o are asupra subordonaţilor săi şi pe care ar fi promis că-i va determina să încheie cu o persoană un contract de prestări servicii medicale. Influenţa s-ar fi dovedit una reală, persoana respectivă începându-şi activitatea la începutul lunii noiembrie 2023, în baza unui contract de prestări servicii, încheiat pe o perioadă determinată”, se arată în comunicatul transmis la momentul respectiv de DNA.

Citește  Maramureş: Trei bărbaţi cehi şi ucraineni şi o femeie slovacă - reţinuţi de procurorii DIICOT pentru trafic de droguri

AGERPRES / (AS – autor: Cristian Lupaşcu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Anda Badea)

Loading


Conținutul website-ului www.radiovocearomaniei.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către TRUST MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor RADIO VOCEA ROMÂNIEI, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@radiovocearomaniei.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile TRUSTULUI MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.radiovocearomaniei.ro.

Reader's opinions

Leave a Reply