Current track

Title

Artist


Brăila: Sute de mii de euro şi lingouri posibil de aur, descoperite în maşina fiului unui cunoscut om de afaceri

Written by on 22 februarie 2024

Fiul unui cunoscut om de afaceri din Brăila a fost descoperit în timp ce conducea sub influenţa drogurilor şi cu permisul suspendat, în maşina sa fiind găsite câteva sute de mii de euro, lingouri posibil de aur şi mai multe obiecte tăietor-înţepătoare.

Miercuri, 21 februarie, în jurul orei 19,00, poliţiştii din cadrul Biroului de Ordine Publică au oprit în trafic un bărbat, de 38 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un vehicul pe strada Unirii din municipiu, informează IPJ Brăila.

„În urma verificărilor efectuate în baza de date, poliţiştii au constatat că bărbatul are exercitarea dreptului de a conduce suspendată. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea o îmbibaţie alcoolică de 0,07 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, brăileanul a fost testat şi cu aparatul din dotare, rezultând indicii cu privire la o posibilă prezenţă a substanţelor psihoactive. Totodată, în urma controlului efectuat asupra sa şi în vehicul au fost descoperite obiecte tăietor-înţepătoare şi o sumă de bani ce a fost ridicată în vederea continuării verificărilor şi a stabilirii provenienţei acestora”, a precizat joi IPJ Brăila.

În cauză sunt continuate cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a situaţiei de fapt, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

Potrivit unor surse judiciare, bărbatul de 38 de ani este fiul cunoscutului afacerist Sorin Costin, decedat în noiembrie 2022, care fusese partener de afaceri cu fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Brăila Gheorghe Bunea Stancu.

AGERPRES/ (AS – autor: Ecaterina Ignat, editor: Antonia Niţă, editor online: Ady Ivaşcu)


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Loading


Reader's opinions

Leave a Reply


Sari la conținut