Brăila: Testări statice şi dinamice la Podul peste Dunăre; s-au folosit 60 de camioane fiecare cu încărcătură de 40 tone
Written by AGERPRES on 12 iunie 2023
Podul suspendat peste Dunăre a fost supus, luni, testărilor statice şi dinamice, operaţiune pentru care s-au folosit 60 de camioane încărcate fiecare cu 40 tone de piatră şi care a avut loc în prezenţa secretarului de stat din cadrul Ministerului Transporturilor, Ionel Scrioşteanu.
Foto: (c) Ecaterina IGNAT / AGERPRES
„S-a terminat partea de încărcare cu cele 60 de camioane care sunt folosite pentru testarea statică a acestui obiectiv, practic cel mai complex proiect de testare a unui pod care a fost vreodată în România şi pentru faptul că folosim două sisteme de măsurare şi de observare a evoluţiei podului în faza de încărcare. Se foloseşte inclusiv sistemul podului, sistem care este montat definitiv şi care va monitoriza post dare în trafic acest obiectiv; sunt 50 de senzori care sunt montaţi în toate punctele sensibile ale podului, inclusiv pe cablu, pe blocurile de ancoraj, şi măsoară tensiunile la care este supus acest pod. Bineînţeles, folosim şi verificarea clasică cu cele 4 staţii topo de mare precizie, care urmăresc evoluţia podului acum când este încărcat cu cele 2.400 de tone pe firul Tulcea – Brăila”, a declarat Ionel Scrioşteanu.
Foto: (c) Pod Suspendat Braila / Facebook.com
Referitor la data la care Podul peste Dunăre va fi inaugurat, Scrioşteanu a precizat că „aşa cum a anunţat şi domnul viceprim-ministru Grindeanu, la sfârşitul lunii, în jurul datei de 27, acest obiectiv va fi dat în trafic, ceea ce se întâmplă astăzi este în cadrul acestui calendar de dare în trafic”.
„Mai sunt teste de efectuat zilele următoare, încă cinci teste statice, plus testul dinamic joi şi mai este de realizat partea de semnalizare rutieră verticală şi orizontală, la care se lucrează în acest moment, în paralel cu testarea obiectivului. În ceea ce priveşte drumurile care fac legătura cu podul, prima etapă, aşa cum a anunţat şi domnul viceprim-ministru, va fi dată în trafic odată cu podul, etapa a doua va fi finalizată până la sfârşitul anului”, a completat Ionel Scrioşteanu.
Foto: (c) Pod Suspendat Braila / Facebook.com
În ceea ce priveşte urcarea pe pod dinspre Brăila, care nu este încă finalizată, secretarul de stat din cadrul Ministerului Transporturilor a precizat că a avut o discuţie pe această temă cu constructorul, care l-a asigurat că „maxim săptămâna viitoare vor fi închise lucrările şi în acel punct, care a fost cel mai sensibil de până acum”.
Potrivit reprezentantului constructorului, Francesco Bernabe, în zona de urcare pe pod dinspre Brăila a existat o deplasare a terenului, motiv pentru care „s-au făcut lucrări adiţionale de susţinere, fiind aleasă cea mai bună soluţie de compensare a deplasării”, săptămâna aceasta fiind programate lucrări de asfaltare, semnalizare şi marcaj în zonă.
***
Pentru realizarea Podului suspendat peste Dunăre, al treilea pod suspendat ca dimensiune din Europa, s-au folosit aproximativ 81.000 kilometri de fir de oţel, greutatea totală a celor două cabluri principale fiind de 6.700 tone. Tablierul metalic este format din 86 de segmente cu o greutate totală de 20.800 de tone, iar fiecare are o greutate medie de 250 de tone.
Antreprenorul lucrării „Pod Suspendat peste Dunăre” este Asocierea Webuild SPA – IHI Infrastructure Systems CO LTD, valoarea contractului fiind de 2,375 miliarde de lei cu TVA.
Lungimea podului este de 1.974 metri, din care 1.120 de metri reprezintă deschiderea centrală, la care se adaugă două deschideri laterale de 489 de metri pe malul dinspre Brăila şi 364 de metri pe malul dinspre Tulcea. La momentul finalizării, va fi al treilea pod din Europa din punctul de vedere al deschiderii centrale şi al lungimii.
Lungimea drumului principal Brăila – Jijila este de 19,095 kilometri, iar lungimea drumului de legătură cu DN22 Smârdan – Măcin este de 4,328 kilometri.
Constructorul Drumului Expres Galaţi – Brăila este Asocierea SA&PE Construct – Spedition UMB – Tehnostrade.
AGERPRES / (AS – autor: Ecaterina Ignat, editor: Marius Frăţilă, editor online: Gabriela Badea)