BTA: Majoritatea turiştilor străini din staţiunile de iarnă Borovets şi Pamporovo vine din Marea Britanie şi Balcani
Written by AGERPRES on 20 ianuarie 2024
Staţiunile de iarnă Borovets şi Pamporovo din Bulgaria informează că, în acest sezon, cei mai mulţi turişti străini vin din Marea Britanie şi ţările din Balcani, iar ambele staţiuni raportează un grad mare de ocupare, transmite BTA.
Bulgarii reprezintă al doilea mare grup de turişti în cele două staţiuni de iarnă.
La Borovets, preşedintele Asociaţiei Uniunii Hotelierilor din Staţiunea Borovets, Blagovesta Tomova, a declarat pentru BTA că majoritatea turiştilor din Balcani vine din Macedonia de Nord, Kosovo şi România. În plus, relaxarea cerinţelor referitoare la vize, începând de la 1 ianuarie 2024, a adus turişti şi din alte ţări din Balcani, în special din Serbia şi Kosovo.
Tomova a precizat că societatea Borosport a continuat îmbunătăţirea condiţiilor de pe pârtii prin zăpadă artificială. Datorită acestui lucru şi eforturilor hotelierilor, multe dintre hotelurile din Borovets sunt pline. Staţiunea a oferit pachete extinse de activităţi în ultimii ani, inclusiv seri tematice destinate să vină în întâmpinarea fiecărui turist.
După sezonul de iarnă, Borovets va fi deschisă pentru turismul convenţional, urmat de sezonul estival.
Tomova a subliniat că există loc pentru îmbunătăţirea infrastructurii staţiunii, în special în ceea ce priveşte locurile de parcare şi modul în care arată facilităţile.
La Pamporovo, directorul executiv de la societatea Pamporovo AD, Marian Belyakov, a spus că numărul de turişti străini este aproape de cel înregistrat în 2023, dar a precizat că sunt creşteri în rândul turiştilor din România, Grecia şi Serbia. Belyakov a subliniat că staţiunea Pamporovo va fi plină de turişti în perioada 15 ianaurie – 4 martie.
Direcţia de statistică din oraşul Smolyan, sudul Bulgariei, a informat BTA că hotelurile din regiunea Smolyan, unde este amplasată şi staţiunea Pamporovo, au înregistrat vizitatori din Islanda, Egipt, Australia, China, Chile şi Emiratele Arabe Unite, pe lângă grupurile tradiţionale din Marea Britanie şi Irlanda. Sosirile de pe pieţele care nu sunt tradiţionale pentru Pamporovo şi regiunea Smolyan se datorează unui trend în creştere de clienţi care îşi rezervă singuri vacanţele. În iarna lui 2023, regiunea a avut turişti care au venit din China, India, Australia, Georgia, Brazilia, Canada şi SUA.
Ştire selectată de BTA pentru promovare şi publicare de către AGERPRES, fără intervenţie pe text, conform acordului de colaborare dintre agenţii.
AGERPRES/(AS – autor: Constantin Balaban, editor: Oana Tilică, editor online: Irina Giurgiu)