Current track

Title

Artist


Burnete (Concordia): Nu considerăm că este productiv ca în România să existe mai multe tipuri de salarii minime

Written by on 25 noiembrie 2022

Nu considerăm că este productiv ca în România să existe mai multe tipuri de salarii minime şi tot felul de praguri care nu fac decât că complice lucrurile, iar propunerea Guvernului, aşa cum arată, va comprima forţa de muncă în zona salariului minim, a afirmat directorul executiv al Confederaţiei Patronale Concordia, Radu Burnete, în urma discuţiilor cu Guvernul privind salariul minim.

„Nu considerăm că este productiv ca în România să existe mai multe tipuri de salarii minime şi tot felul de praguri care nu fac decât să complice lucrurile. Aşa cum arată propunerea Guvernului ea va comprima forţa de muncă în zona salariului minim. Mă aştept ca la anul să ni se spună că a crescut numărul persoanelor remunerate la salariul minim şi asta să fie o retorică împotriva angajatorilor când de fapt va fi rezultatul unei politici despre care spunem de pe acum că acolo va duce”, a arătat Burnete într-o declaraţie transmisă vineri AGERPRES.

Acesta a precizat că propunerea organizaţiei a fost ca toţi salariaţii din România să fie scutiţi de plata contribuţiilor sociale pe primii 450 de lei din salariul lor în condiţiile în care firmele fac eforturi pentru a creşte salariile.

„Noi vedem că firmele fac eforturi şi îşi doresc să crească salariile şi ne-am fi dorit ca această creştere de minim 450 de lei să nu fie doar la nivelul salariului minim şi mai mult ea să ajungă anul viitor complet în buzunarul angajaţilor şi nu în taxe şi impozite. De aceea am propus ca toţi salariaţii din România să fie scutiţi de plata contribuţiilor sociale pe primii 450 de lei din salariul lor”, a explicat Radu Burnete.

În opinia sa, măsura scutirii la plata contribuţiilor sociale pentru o sumă de 450 de lei poate fi suportată de bugetul de stat dacă sunt realizate eforturi suplimentare pentru a-i combate pe cei care evită plata acestor contribuţii la nivelul la care ar trebui să o facă.

„Am înţeles argumentele Guvernului care ne-a spus că în urma calculelor nu îşi poate permite o măsură cum am sugerat noi, dar ne menţinem opinia şi sperăm ca dumnealor să mai reflecteze în următoarele zile şi să reconsidere propunerea fără alte praguri sau condiţii suplimentare. Din punctul nostru de vedere această măsură poate fi suportabilă pentru buget în măsura în care facem nişte eforturi suplimentare pentru a-i combate pe cei care ocolesc legea şi evită să plătească contribuţii sociale la nivelul la care ar trebui să o facă. Mai mult, companiile ar trebui sprijinite să crească salariile acum când se confruntă cu un mediu extrem de dificil”, a subliniat directorul executiv Concordia.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunţat joi că sindicatele şi patronatele au acceptat, în cadrul discuţiilor din Consiliul Naţional Tripartit, propunerea de majorare a salariului minim brut la 3.000 de lei, cu 200 de lei netaxabili. Potrivit acestuia, salariul brut în construcţii creşte la 4.000 de lei, anul viitor.

AGERPRES/(AS – autor: Andreea Marinescu, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Ady Ivaşcu)


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.
Tagged as

Reader's opinions

Leave a Reply