Current track

Title

Artist


Camera Deputaţilor/Vânarea cormoranului mare în România, permisă în tot cursul anului

Written by on 23 mai 2023

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat marţi, cu 223 voturi „pentru”, şase voturi „contra” şi 44 abţineri, un proiect de lege care permite vânarea cormoranului mare în România, în tot cursul anului.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea anexei nr.1 la Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic, în sensul permiterii vânării cormoranului mare în România, în tot cursul anului. În prezent, perioada de vânătoare a acestei specii de păsări este 1 septembrie – 28 februarie.

Iniţiatorii proiectului, senatori şi deputaţi PSD şi PNL, explică în expunerea de motive că, în ultimii 40 de ani, s-au înregistrat creşteri semnificative ale numărului de cormorani mari (Phalacrocorca carbo) şi acest lucru afectează fermele de acvacultură.

„Populaţiile s-au întors în unele zone după o lungă absenţă şi s-au mutat şi în alte zone anterior neocupate. Această creştere a numărului şi a distribuţiei a adus păsările în conflict cu omul. Cu toate că îngrijorarea producătorilor de peşte a crescut ca urmare a pagubelor tot mai mari produse de cormorani în fermele de acvacultură, semnalele acestora nu au fost auzite de responsabilii cu protecţia mediului. Urmare acestui fapt, s-a ajuns în prezent ca producători de marcă din acvacultura românească să dorească să abandoneze această activitate şi să se îndrepte spre alte activităţi din agricultura românească”, au precizat parlamentarii.

Ei menţionează că aceste specii de păsări se hrănesc aproape exclusiv cu peşte, în medie, un cormoran consumând aproximativ 500 g de hrană în fiecare zi.

Proiectul a fost adoptat şi de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional.

AGERPRES/(AS – autor: Dana Piciu, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Simona Aruştei)


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.
Tagged as

Reader's opinions

Leave a Reply