Current track

Title

Artist


Candidaţi comuni PSD-PNL la Primăria Capitalei, primăriile de sector, Consiliul General şi consiliile locale de sector (surse)

Written by on 18 martie 2024

Coaliţia PSD-PNL a decis, luni, să meargă cu candidaturi comune la Primăria Capitalei, primăriile de sector, Consiliul General şi Consiliile locale de sector, au precizat surse politice.

Conform surselor citate, cele două partide vor avea, astfel, candidaţi comuni la Bucureşti.

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirma, înainte de şedinţa coaliţiei, că proiectul listelor comune PNL – PSD pentru Bucureşti are „o susţinere majoritară”, de peste 50%, iar acesta presupune o coerenţă între municipalitate şi sectoare.

„Ca să încheiem cu această fractură între primarul general şi primarul de sector şi Consiliul local de la municipiu sau de la sector, avem nevoie ca toate listele să aibă susţinerea ambelor partide. (…) Am hotărât să mergem pe liste comune la Parlamentul European cu o echipă legitimată, consolidată care să-i reprezinte pe români. La Primăria Capitalei şi la Primăriile de sector am acceptat să avem o abordare comună pentru că este rezultatul sondajelor pe care le-am efectuat. Proiectul acesta pe liste comune are o susţinere majoritară de peste 50%. Cetăţenii români, în toată această vâltoare de schimbări, aşteaptă o coerenţă a deciziei politice, o oarecare ordine în ceea ce înseamnă proiecte, idei şi decizii politice”, a declarat Ciucă.

El a arătat că PNL şi PSD la Primăria Capitalei „au nevoie de o persoană care de-a lungul activităţii profesionale să fi avut o experienţă administrativă, care să coaguleze o echipă”.

„Este nevoie ca această echipă să vină cu planul credibil şi să înceapă să producă noi proiecte pe care bucureştenii le aşteaptă. (…) Din sondajele care au fost rezultă că doctorul Cîrstoiu (Cătălin Cîrstoiu – n.r.) are un anumit grad de notorietate şi sunt convins că toată lumea a auzit de Spitalul Universitar şi de managementul de la Spitalul Universitar”, a adăugat Ciucă.

AGERPRES/(AS – autor: Alina Novăceanu, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Gabriela Badea)


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Loading


Reader's opinions

Leave a Reply


Sari la conținut