Canicula revine în Bucureşti, în zilele următoare; maxime termice de 35 de grade şi minime de 18 grade
Written by AGERPRES on 2 septembrie 2024
Vreme va deveni caniculară în Bucureşti, în următoare zile, iar valorile maxime vor ajunge la 35 de grade, se menţionează în prognoză publicată, luni, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Potrivit sursei citate, în intervalul 2 septembrie, ora 10:00 – 3 septembrie, ora 9:00, regimul termic va fi călduros, cu cer variabil, mai mult senin pe parcursul nopţii, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 32 – 33 de grade, iar cea minimă de 16 – 18 grade.
Totodată, în perioada 3 septembrie, ora 9:00 – 4 septembrie, ora 9:00, în Capitală, vremea va redeveni caniculară, iar disconfortul termic va fi în creştere. Cerul va fi mai mult senin şi vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 35 de grade, în timp ce minima va ajunge la 19 grade, uşor mai scăzută în zona preorăşenească.
Conform prognozei de specialitate, avertizarea Cod portocaliu va afecta judeţele Arad, Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi, unde disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi.
Temperaturile maxime, deosebit de ridicate pentru această dată, vor fi de 35 – 37 de grade, iar minimele de 18 – 20 de grade, valori uşor mai mari, în jurul a 23 de grade, în Dealurile de Vest.
De asemenea, luni, un Cod galben de vreme călduroasă va fi valabil în jumătatea vestică a ţării, unde se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru începutul lunii septembrie (cu 7 – 10 grade peste mediile multianuale). Local, va fi caniculă şi disconfort termic ridicat. Temperaturile maxime vor fi în general de 32 – 35 de grade.
Un al doilea Cod galben de caniculă va fi în vigoare marţi, 3 septembrie, în cea mai mare parte a ţării, inclusiv în Bucureşti. Valorile termice maxime vor fi cu până la 10 grade peste mediile multianuale ale lunii septembrie şi se vor încadra, în general, între 32 şi 35 de grade.
AGRPRES/(AS – autor: Daniel Badea, editor: Mariana Nica, editor online: Adrian Dădârlat)