Cercul din jurul lui Trump vorbeşte despre un acord de pace în #Ucraina, în timp ce Biden escaladează (Kremlinul)
Written by AGERPRES on 25 noiembrie 2024
Kremlinul a declarat luni că a observat că cercul preşedintelui ales american Donald Trump vorbeşte despre un potenţial plan de pace pentru Ucraina, în timp ce actuala administraţie a lui Joe Biden nu face aşa ceva, dar caută în schimb să escaladeze conflictul, potrivit Reuters.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a făcut aceste remarci după ce i s-a cerut să comenteze un interviu pe care Mike Waltz, opţiunea lui Donald Trump pentru funcţia de consilier pentru securitate naţională, l-a acordat duminică postului de televiziune Fox News.
Waltz a spus că Trump s-a arătat „foarte îngrijorat” de escaladarea luptelor între Rusia şi Ucraina şi consideră că războiul trebuie condus spre „un sfârşit responsabil”.
În interviu Waltz a remarcat implicarea Coreei de Nord şi a Iranului în conflict, utilizarea de către Rusia a unei rachete balistice hipersonice împotriva Ucrainei, decizia unor ţări occidentale de a permite Kievului să tragă cu rachete în ţinte de pe teritoriul rus şi a spus că, la rândul său, Coreea de Sud se gândeşte dacă să se implice şi ea.
„Ceea ce trebuie să discutăm este cine stă la masă, dacă este vorba despre un acord sau un armistiţiu, cum să aducem ambele părţi la masă şi apoi care este cadrul unei înţelegeri”, a specificat Waltz.
Kremlinul, a declarat Peskov, a luat notă de aceste comentarii, adăugând că preşedintele Vladimir Putin a semnalat în mod repetat că Moscova este pregătită pentru un dialog cu privire la Ucraina.
„Într-adevăr, din cercul susţinătorilor lui Trump şi al celor care au fost nominalizaţi pentru viitoare poziţii în viitoarea administraţie, se aud cuvintele ‘pace’ sau ‘plan de pace”, a declarat Peskov, întrebat despre comentariile lui Waltz.
„Actuala administraţie (Biden) nu rosteşte astfel de cuvinte, în timp ce acţiunile provocatoare de escaladare continuă. Aceasta este realitatea cu care ne confruntăm”, a spus el.
Putin a menţionat în iunie condiţiile în care Moscova ar începe negocierile de pace: Ucraina să renunţe la ambiţiile sale de aderare la NATO şi să cedeze integral patru regiuni revendicate de Rusia (pe care le-a anexat deja, deşi nu le controlează în totalitate) – Doneţk şi Lugansk (est), Herson şi Zaporojie (sud).
Moscova susţine că termenii reflectă realitatea de pe câmpul de luptă, unde forţele ruse îşi continuă avansul. Însă Ucraina consideră că astfel de termeni ar însemna o capitulare inacceptabilă pentru Kiev.
AGERPRES/(AS – autor: Lilia Traci, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Urmăreşte ştirile AGERPRES şi pe WhatsApp