China: Fiul fostului preşedinte Hu Jintao a fost numit ministru-adjunct
Written by AGERPRES on 16 ianuarie 2024
Fiul lui Hu Jintao, ex-preşedintele chinez care a părut a fi escortat împotriva voinţei sale spre ieşire în timpul unei importante adunări politice în 2022, a fost numit într-un înalt post ministerial, a anunţat marţi guvernul de la Beijing, informează AFP.
Hu Haifeng, în vârstă de 51 de ani, a fost numit ministru-adjunct pentru Afaceri Civile, potrivit unui comunicat publicat pe un site oficial al Ministerului chinez al Resurselor Umane.
El este fiul fostului preşedinte Hu Jintao, care a condus China din 2003 până în 2013, înainte de a fi înlocuit de actualul lider Xi Jinping.
Hu Jintao s-a aflat în centrul tuturor privirilor mediatice în timpul Congresului Partidului Comunist Chinez (PCC) în octombrie 2022, în timpul căruia Xi Jinping a obţinut, fapt inedit, un al treilea mandat.
În prezent în vârstă de 81 de ani, Hu Jintao, cunoscut cu probleme de sănătate, era aşezat în acea zi la marea tribună centrală, alături de liderii chinezi, în timpul festivităţii de închidere a Congresului Partidului Comunist Chinez, în faţa camerelor de filmat ale presei chineze şi străine. La un moment dat, angajaţi l-au făcut să se ridice de pe scaun, înainte de a-l escorta afară din marea sală, vizibil împotriva voinţei sale.
Autorităţile au declarat ulterior că el avea o problemă de sănătate. Însă episodul a alimentat ipoteza că el a fost înlăturat la ordinul lui Xi Jinping.
Hu Haifeng a urmat până acum cariera tipică a unui înalt funcţionar chinez. Cel mai recent post al său a fost cel de şef al PCC la Lishui, un oraş situat în bogata provincie de coastă Zhejiang (est).
AGERPRES/(AS – autor: Adriana Matcovschi, editor: Mihaela Toth, editor online: Ada Vîlceanu)