Current track

Title

Artist


Ciolacu: Agenţiile de rating confirmă stabilitatea macroeconomică a României

Written by on 12 octombrie 2024

    Agenţiile de rating confirmă stabilitatea macroeconomică a României, a afirmat sâmbătă premierul Marcel Ciolacu.

    Şeful Guvernului spune că, după ce agenţia de rating Fitch „a confirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă pentru România în luna august”, sâmbătă Standard and Poor’s „face acelaşi lucru”.

    Această evaluare, arată Ciolacu, este o dovadă a stabilităţii macroeconomice şi a perspectivelor de dezvoltare pe care le are România în următorii ani.

    „Acesta este rezultatul trecerii la un model economic bazat pe investiţii masive, producţie şi creare de locuri de muncă aici, în România. Doar astfel am putut reduce inflaţia de la 10,3% în iunie 2023 la 4,6% în prezent şi am putut creşte numărul salariaţilor la 5,16 milioane persoane – nivel record postdecembrist”, spune el, pe Facebook.

    Potrivit acestuia, consolidarea bugetară în următorii şapte ani trebuie realizată prin raţionalizarea cheltuielilor şi creşterea colectării veniturilor, prin digitalizarea ANAF, reducerea evaziunii fiscale şi continuarea investiţiilor. ”Nu prin creşteri de taxe şi politici de austeritate, aşa cum am trăit cu toţii în 2009-2011”, a adăugat premierul.

    Şeful Executivului reiterează că analiza Standard and Poor’s confirmă „calea sigură pentru România: producţie, investiţii, locuri de muncă, putere de cumpărare şi stabilitate macroeconomică”.

    AGERPRES/(AS – autor: Oana Ghiţă, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Irina Giurgiu)

    Loading


    Conținutul website-ului www.radiovocearomaniei.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către TRUST MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor RADIO VOCEA ROMÂNIEI, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@radiovocearomaniei.ro.
    Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile TRUSTULUI MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.radiovocearomaniei.ro.

    (Precizări: Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.)

    Vă rugăm să nu folosiți injurii și cuvinte obscene!

    Citește  Ciolacu: Cea mai importantă provocare pentru mine în 2023 a fost protejarea nivelului de trai al românilor

    Reader's opinions