Current track

Title

Artist


Ciolacu promite Gabrielei Firea că va fi alături de ea: Cred că s-a terminat cu poveştile de supărări între noi

Written by on 28 aprilie 2024

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, duminică, la depunerea candidaturii Gabrielei Firea pentru un nou mandat la Primăria Capitalei, că va fi alături de ea şi de echipă, menţionând că „s-a terminat cu poveştile de supărări” între ei şi „de aranjamente”.

„Este oficial, din acest moment, Gabriela Firea este candidat al Partidului Social Democrat pentru un nou mandat la Primăria Generală a Capitalei. Este oficial că doamna Gabriela Firea, împreună cu Daniel Băluţă, cu Robert Negoiţă, cu Rareş Hopincă, cu domnul Ciprian Ciucu, cu domnul George Tuţă, cu Adrian Vigheciu vor face echipa de care are nevoie Bucureştiul. Ce îmi doresc ca să fiu mai mult decât sigur e că toţi vor câştiga, îmi doresc ca în perioada următoare de campanie electorală, împreună cu noi, cu toţi colegii voştri, să reuşim să transmitem bucureştenilor proiectul şi programul administrativ pentru Bucureşti”, a afirmat Marcel Ciolacu, care a fost alături de Gabriela Firea la Biroul Electoral de Circumscripţie al Municipiului Bucureşti, la depunerea candidaturii.

El a spus că Bucureştiul are nevoie de un program integrat.

„Bucureştiul are nevoie de Sorin Grindeanu, are nevoie de Alexandru Rafila, are nevoie de Mihai Tudose, să venim şi să prezentăm bucureştenilor fiecare sector, ce înseamnă să venim cu dezvoltare şi, pe urmă, conectivitatea şi totul integrat într-un plan pentru Bucureşti”, a adăugat Ciolacu.

Liderul PSD a susţinut că s-au pierdut 4 ani, iar în Bucureşti s-a ajuns la dublarea staţionării în trafic, la construirea a doar 10 locuri de joacă.

„S-au pierdut patru ani, patru ani risipiţi, patru ani câştigaţi pe minciună, pe neadevăruri, pe ură împotriva unora şi altora şi vedem cu toţii unde s-a ajuns. S-a ajuns la dublarea staţionării în trafic, ajungi la 25 de bărcuţe în Herăstrău, la 10 locuri de joacă, la companiile înfiinţate de doamna Firea care au devenit legale între timp, asta înseamnă să confundăm de fapt politica cu administraţia. Administraţia niciodată nu trebuie să aibă culoare”, a mai spus Marcel Ciolacu.

Liderul PSD i-a spus Gabrielei Firea că o va susţine necondiţionat.

„Gabi, eu îţi promit că, alături de colegii tăi, în toată această perioadă vom fi alături de voi necondiţionat. Cred că s-a terminat cu poveştile de supărări între noi, de aranjamente, de cine va candida la preşedinte, dacă Gabi Firea va câştiga Bucureştiul. Îmi cer scuze faţă de dumneavoastră, au fost nişte poveşti, după cum bine vedeţi. Chiar PSD are capacitatea să fie o echipă când interesul cetăţenilor cere acest lucru”, a mai declarat Ciolacu.

Gabriela Firea şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral de Circumscripţie al Municipiului Bucureşti.

AGERPRES/(A – autor: Alina Novăceanu, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Loading


Reader's opinions

Leave a Reply