Current track

Title

Artist


Circa 10% dintre medici intenţionează să demisioneze din contractele de gărzi suplimentare (sindicat)

Written by on 20 iunie 2023

Circa 10% dintre medicii care efectuează gărzi suplimentare normei de bază au aderat deja la acţiunea Demisia din contractele de gărzi suplimentare (CIM-urile cu timp parţial, aferente gărzilor suplimentare normei de bază), în cadrul protestelor organizate de Federaţia „Solidaritatea Sanitară”, informează marţi sindicatul.

Acţiunea este una de avertizare precoce, menită să determine Guvernul să identifice soluţiile necesare pentru onorarea revendicărilor Federaţiei „Solidaritatea Sanitară”.

„În această fază a protestului pentru toţi medicii care semnează pentru participarea la această acţiune de pe platforma dedicată protestului în numele lor este transmisă către unităţile sanitare înştiinţarea privind intenţia de a demisiona din contractele aferente gărzilor suplimentare”, susţin sindicaliştii.

În acelaşi timp, înştiinţarea privind intenţia de a demisiona este transmisă, în mod individual, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii şi Guvernului. Forma de transmitere constituie în sine o modalitate de protest, instituţiile statului luând cunoştinţă de nemulţumirile legitime ale fiecăruia dintre aceşti profesionişti din sănătate.

Conform sursei citate, această formă de protest este îndreptată împotriva modalităţii în care este recompensată contribuţia la asigurarea continuităţii serviciilor medicale în acest moment şi, în proiectul noii Legi a salarizării, ea vizând totodată susţinerea Decalogului revendicărilor Federaţiei „Solidaritatea Sanitară”.

„Guvernanţii trebuie să aibă în vedere riscurile acestei forme de exprimare a nemulţumirii medicilor faţă de recompensa acordată pentru contribuţia la asigurarea continuităţii serviciilor medicale”, precizează sindicaliştii.

Potrivit Federaţiei „Solidaritatea Sanitară”, desfăşurarea acestei forme de protest trebuie înţeleasă şi în contextul în care Ministerul Muncii încearcă să blocheze dreptul la o grevă legală prin refuzul de a concilia conflictul colectiv de muncă, iar Guvernul practică dialogul social preferenţial.

„Având în vedere acţiunea specifică desfăşurată, protestul constituie o avertizare şi raportat la o altă formă de-a acţiona a profesioniştilor din sănătate, respectiv plecarea din sistemul public de Sănătate. Decalogul revendicărilor Federaţiei ‘Solidaritatea Sanitară’, ce conţine atât solicitări de natură salarială, cât şi o serie de reforme menite să crească calitatea vieţii profesionale a angajaţilor din sănătate şi calitatea serviciilor medicale are ca scop implicit demersurile necesare pentru menţinerea profesioniştilor în sistem”, se mai spune în comunicat.

Federaţia „Solidaritatea Sanitară” a publicat deja o prezentare detaliată a problemelor cu care se confruntă profesioniştii din sistemul public de sănătate, pentru a indica în mod transparent situaţia cu care se confruntă angajaţii din Sănătate.

„Documentele conţin o indicare transparentă a dovezilor şi argumentele noastre pentru drepturile solicitate, demonstrând necesitatea onorării aşteptărilor legitime ale angajaţilor din Sănătate, aşa cum au fost formulate în revendicările Federaţiei ‘Solidaritatea Sanitară’. În privinţa utilităţii sociale a măsurilor solicitate, Federaţia ‘Solidaritatea Sanitară’ a demonstrat Guvernului şi cetăţenilor preocuparea pentru interesul pacienţilor, indicând dovezile care arată că reaşezările salariale au un semnificativ impact pozitiv asupra calităţii serviciilor medicale. Orice sume cheltuite cu profesioniştii din Sănătate trebuie considerate bani investiţi în calitatea serviciilor medicale”, se mai precizează în comunicat.

Pe lista revendicărilor salariale se află, printre altele, acordarea tuturor drepturilor prevăzute de actuala lege a salarizării. Sindicaliştii solicită acordarea salariului de bază la nivelul anului 2022 pentru toţi angajaţii din sănătate, inclusiv pentru CIM-urile aferente gărzilor suplimentare, precum şi raportarea sporurilor pentru condiţiile de muncă la salariile de bază pentru personalul auxiliar sanitar (infirmiere, îngrijitoare, brancardieri), TESA şi muncitori sanitari.

Totodată, solicită raportarea sporurilor de tură şi pentru lucrul în zilele libere legale la salariile de bază în plată pentru toate categoriile de personal, precum şi plata gărzilor medicilor cu tariful orar al normei de bază.

Sindicaliştii mai solicită adoptarea proiectului de Lege a salarizării (partea pentru sănătate) negociat cu Ministerul Sănătăţii (în forma stabilită cu partenerii sociali) şi aplicarea acestuia prin acordarea a cel puţin 50% din diferenţa dintre salariile de bază actuale şi cele prevăzute în proiectul de lege.

Pe lista de revendicări se mai află acceptarea propunerilor Federaţiei „Solidaritatea Sanitară” la contractul colectiv de muncă la nivel de sector, rămase în divergenţă, încheierea şi înregistrarea acestui contact colectiv de muncă. Un alt punct este reprezentat de actualizarea valorii indemnizaţiei de hrană luând ca referinţă salariul minim în plată şi scoaterea ei din calculul limitei aplicabile sporurilor.

Sindicaliştii mai cer deblocarea posturilor în sistemul public de sănătate, creşterea ponderii cheltuielilor pentru sănătate în PIB la nivelul mediei UE, precum şi aplicarea măsurilor de reformă a sistemului sanitar propuse de Federaţia „Solidaritatea Sanitară”, menite să crească calitatea vieţii profesionale a angajaţilor şi calitatea serviciilor medicale.

Printre revendicări se mai numără: reglementarea adecvată a timpului de muncă al angajaţilor din sănătate şi acordarea drepturilor aferente activităţilor aferente, finanţarea formării profesionale continue a profesioniştilor din sănătate şi eliminarea dialogului social preferenţial şi a discriminării angajaţilor din sănătate în privinţa dreptului de a iniţia un conflict colectiv de muncă pentru drepturi de natură salarială.

AGERPRES/(AS – autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Oana Tilică, editor online: Irina Giurgiu)


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Loading


Reader's opinions

Leave a Reply


Sari la conținut