Cluj: USAMV lansează un atlas despre repararea fracturilor la animale mici
Written by AGERPRES on 12 iunie 2023
Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca anunţă lansarea, în premieră, a unui atlas de peste 440 pagini, cu ilustraţii în acuarelă, despre tehnici de reparare a fracturilor la animale mici.
„Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca este onorată să anunţe o lansare editorială în premieră, volumul intitulat ‘Abordări vechi şi noi şi tehnici pentru repararea fracturilor la animale mici (Un atlas original în acuarelă) / Old and new approaches and tehniques for fracture repair in small animals (An original watercolor atlas)’, publicat de Editura AcademicPres, a universităţii”, se arată într-un comunicat de presă transmis luni, de USAMV din Cluj-Napoca.
Volumul este un veritabil atlas, care conţine 444 pagini, cu 527 figuri color, pagini de hârtie cretată cusute şi copertă cartonată.
Autorii sunt personalităţi din domeniul Medicinei Veterinare: prof dr Gheorghe M. Constantinescu – Universitatea din Missouri (Columbia, SUA), conf dr Ciprian Ober – USAMV Cluj-Napoca, prof dr Cornel Igna – USV „Mihai I” Timişoara şi prof dr Rafael Latorre – Universitatea din Murcia (Spania).
Lansarea lucrării va avea loc în 15 iunie, de la ora 12,00, în Amfiteatrul Roşu al Bibliotecii USAMV Cluj-Napoca, iar la eveniment vor participa, alături de autori, reprezentanţi ai conducerii universităţii şi ai Facultăţii de Medicină Veterinară, studenţi/doctoranzi, medici veterinari, profesori şi practicieni.
„Există mai multe cărţi care prezintă moduri de tratare a fracturilor la câini şi pisici, cu ilustraţii în stilou şi cerneală, creion, chiar şi cu fotografii colorate. Atlasul nostru este unic în ceea ce priveşte ilustraţiile, care sunt desenate în acuarele, o opera de artă originală realizată de primul autor. Structurile anatomice sunt prezentate în aşa fel încât să pară reale şi, în plus, unele dintre structuri sunt subliniate, pentru a atrage atenţia cititorului/chirurgului (spre deosebire de fotografiile color)”, a declarat prof dr Gheorghe M. Constantinescu, citat în comunicatul menţionat.
Potrivit autorilor, acest atlas este dedicat şi studenţilor, colegiilor veterinare şi chirurgilor din întreaga lume. Volumul poate fi achiziţionat de la Biblioteca USAMV Cluj-Napoca, iar în curând şi prin intermediul comenzilor online.
AGERPRES / (AS – autor: Marius Septimiu Avram, editor: Marius Frăţilă, editor online: Anda Badea)
Sursa foto: USAMV Cluj-Napoca/Facebook