Current track

Title

Artist


CNPP: Peste 1,14 milioane pensionari au primit indemnizaţie socială în mai 2023

Written by on 11 iunie 2023

    Numărul total al beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari a fost, în mai 2023, de 1.142.157 persoane, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).

    Dintre aceştia, 1.031.708 erau pensionari din sistemul public, iar 110.449 erau pensionari proveniţi din fostul sistem de pensii al agricultorilor.

    În cazul pensionarilor din sistemul public, valoarea medie a indemnizaţiei suportate de la bugetul de stat a fost de 427 de lei. Cele mai mari valori au fost înregistrate în judeţele Bistriţa-Năsăud (de 493 lei), Maramureş (491 lei) şi Cluj (475).

    Cei mai mulţi beneficiari ai acestei indemnizaţii erau în Bucureşti – respectiv 48.351 şi în judeţele Suceava (41.952 pensionari), Dolj (37.624) şi Iaşi (37.028).

    În ceea ce priveşte pensionarii agricultori, indemnizaţia socială medie suportată de la bugetul de stat a fost de 302 de lei, valoarea cea mai mare fiind înregistrată în judeţele Ilfov (435 lei) şi Gorj (391 lei) şi în sectorul 5 din Bucureşti (391 lei).

    Potrivit sursei citate, numărul cel mai mare de beneficiari din rândul pensionarilor agricultori se înregistra în judeţele Iaşi (7.613 persoane), urmat de Botoşani (7.238) şi Dolj (7.134).

    CNPP precizează că beneficiarii sistemului public de pensii, ale căror venituri din pensii şi indemnizaţii, cumulate, se situează sub valoarea de 1.125 de lei, încasează lunar această valoare, denumită „Indemnizaţie socială pentru pensionari”, conform prevederilor Legii nr. 196/2009, cu modificările şi completările ulterioare.

    AGERPRES/(AS – editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Ada Vîlceanu)

    Loading


    Conținutul website-ului www.radiovocearomaniei.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către TRUST MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor RADIO VOCEA ROMÂNIEI, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@radiovocearomaniei.ro.
    Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile TRUSTULUI MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.radiovocearomaniei.ro.

    (Precizări: Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.)

    Vă rugăm să nu folosiți injurii și cuvinte obscene!

    Citește  Importurile de gaze au scăzut cu aproape 65%, în primele două luni din 2023; producţia a crescut cu 7,2%
    Tagged as

    Reader's opinions