Cod galben de ceaţă densă şi depuneri de chiciură în localităţi din 16 judeţe, joi dimineaţa
Written by AGERPRES on 19 decembrie 2024
Mai multe localităţi din 16 judeţe sunt vizate joi dimineaţa de atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă şi depuneri de chiciură, valabile în următoarele ore, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).
Astfel, până la ora ora 9:00, în zeci de localităţi din judeţele Cluj, Olt şi Dolj, ceaţa densă va determina scăderea vizibilităţii, local sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri, favorizând, în funcţie de condiţiile locale, formarea gheţuşului sau a chiciurei.
De asemenea, până la ora 9:30, sunt vizate de fenomene similare localităţi din judeţele Caraş-Severin, Timiş, Hunedoara, Galaţi, Vrancea şi Vaslui, iar până la ora 10:00, zonele depresionare din judeţele Tulcea, Alba, Covasna, Braşov, Mureş, Harghita şi Sibiu.
Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.
AGERPRES/(AS – editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews