Current track

Title

Artist


Cod galben de instabilitate atmosferică în 15 judeţe, valabil pe parcursul zilei de luni

Written by on 22 mai 2023

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată pentru 15 judeţe, valabilă luni, între orele 12:00 şi 21:00.

În intervalul menţionat în Oltenia, nord-vestul Munteniei, Banat, Crişana, precum şi în Carpaţii Occidentali şi Meridionali, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, intensificări ale vântului (rafale în general de 55-65 km/h), vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp, cantităţile de apă vor fi de 20-25 l/mp şi izolat de peste 30 l/mp.

Se vor afla sub Cod galben judeţele Bihor, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Hunedoara, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt, Argeş, Dâmboviţa, integral, şi parţial judeţele Cluj, Alba şi Prahova.

Potrivit ANM, astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse şi în restul teritoriului, cu o probabilitate mai ridicată în vestul Dobrogei şi în sud-estul Munteniei.

AGERPRES/(AS – autor: Nicoleta Gherasi, editor: Oana Tilică, editor online: Ada Vîlceanu)


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Reader's opinions

Leave a Reply