Coeficientul de umplere în principalele 40 de lacuri de acumulare, 66,15%, în scădere faţă de anul trecut
Written by AGERPRES on 12 noiembrie 2024
Coeficientul de umplere în principalele 40 de lacuri de acumulare se situează la 66,15%, mai mic raportat la aceeaşi perioadă a anului trecut, când era de aproximativ 74%, notează specialiştii de la Apele Române pe pagina de Facebook.
„Astfel, echipele de la Apele Române asigură la această oră volumele de apă, respectiv de 2,88 miliarde de metri cubi de apă. Aceste volume satisfac cerinţele de apă pentru toate folosinţele din sistem centralizat, prioritară fiind alimentarea cu apă a populaţiei; sunt necesare producerii energiei electrică pe toată durata timpului friguros”, se precizează în postare.
Totodată, din noiembrie până la sfârşitul lui martie anul viitor, specialiştii de la Apele Române iau măsurile necesare, astfel încât lucrările hidrotehnice din administrare să poată funcţiona la parametri optimi chiar şi în perioadele friguroase.
Aceste măsuri constau în: verificarea şi asigurarea funcţionării instalaţiilor şi echipamentelor hidromecanice; monitorizarea fronturilor de captare la prizele de apă; supravegherea subtraversărilor prin diguri; verificarea funcţionalităţii instalaţiilor de iluminat la baraj, galeriilor, căilor de acces, spaţiilor tehnologice; verificarea şi completarea, după caz, a stocurilor de apărare, pregătirea mijloacelor şi utilajelor de intervenţie.
„Activităţile fac parte din ‘Programul de măsuri pentru exploatarea lucrărilor hidrotehnice în perioada de timp friguros în perioada noiembrie 2024 – martie 2025′”, adaugă Apele Române.
AGERPRES/(AS – autor: Oana Tilică, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)