Current track

Title

Artist


Constanţa: Fără permis la volanul unui autoturism furat, a intrat în copac în timp ce era urmărit de poliţişti

Written by on 17 martie 2024

Un şofer urmărit de poliţişti, duminică, în localitatea Cobadin, pentru că nu a oprit la semnalul acestora, a intrat cu autoturismul într-un copac şi a încercat apoi să fugă, fiind prins şi imobilizat după ce a parcurs pe jos câteva sute de metri.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa, este vorba de un tânăr de 18 ani, fără permis de conducere, aflat sub influenţa alcoolului la volanul unei maşini pe care o furase.

Astfel, la data de 17 martie, în jurul orei 04.00, lucrători ai Poliţiei Municipiului Medgidia au efectuat semnal regulamentar de oprire şoferului unui autoturism care se deplasa pe strada Trandafirilor din comuna Cobadin. Conducătorul auto nu a oprit la semnal, accelerând şi continuându-şi deplasarea.

„Poliţiştii au pornit în urmărirea acestuia, cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune. După aproximativ trei kilometri, conducătorul auto a pierdut controlul direcţiei, vehiculul intrând în coliziune cu un copac. Şoferul a coborât din autoturism şi a fugit, poliţiştii pornind în urmărirea lui. După aproximativ 500 de metri, a fost imobilizat. Ulterior, s-a procedat la identificarea conducătorului auto, stabilindu-se că este vorba de un bărbat, de 18 ani”, a transmis un comunicat de presă al IPJ.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că bărbatul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul pe care l-a condus ar fi fost sustras în seara de sâmbătă spre duminică.

Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,24 miligram/litru alcool pur în aerul expirat.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.

AGERPRES/(AS – autor: Nona Jalbă; editor: Cătălina Matei, editor online: Andreea Preda)


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Loading


Reader's opinions

Leave a Reply