Current track

Title

Artist


Constanţa: Fost lider de sindicat la o instituţie de stat, cercetat pentru lipsa a 350.000 lei din cotizaţii

Written by on 25 mai 2024

Poliţişti ai Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economico-Financiare, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, au efectuat trei percheziţii la locuinţele unei persoane fizice şi sediul sucursalei unei instituţii de stat din municipiul Constanţa, într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de delapidare.

„Din cercetările efectuate în dosar a rezultat că un bărbat, în calitate de fost preşedinte al sindicatului lucrătorilor instituţiei respective, nu ar fi predat documentele contabile întocmite în perioada 2019-2021 şi nu ar fi putut prezenta documente justificative pentru suma de 350.000 de lei, bani ce ar fi provenit din cotizaţiile membrilor de sindicat”, informează un comunicat al Inspectoratului Poliţiei Judeţene (IPJ) Constanţa transmis, sâmbătă, AGERPRES.

Cu ocazia efectuării percheziţiilor, au fost descoperite şi ridicate înscrisuri cu valoare probatorie.

Cercetările în acest caz continuă, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.

AGERPRES/(AS – autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Antonia Niţă, editor online: Ada Vîlceanu)

Loading


Conținutul website-ului www.radiovocearomaniei.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către TRUST MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor RADIO VOCEA ROMÂNIEI, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@radiovocearomaniei.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile TRUSTULUI MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.radiovocearomaniei.ro.

(Precizări: Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.)

Vă rugăm să nu folosiți injurii și cuvinte obscene!

Citește  Bistrița-Năsăud: Eleva acuzată că ar fi bătut o profesoară, cercetată sub control judiciar

Reader's opinions

Leave a Reply