Constanţa: Zeci de copaci şi trei stâlpi de electricitate, doborâţi de vijelie şi ploaia torenţială; patru autoturisme, avariate
Written by AGERPRES on 4 noiembrie 2023
Zeci de copaci s-au prăbuşit, trei stâlpi de electricitate au fost şi ei doborâţi, patru autoturisme fiind afectate, sâmbătă după-amiază, în localităţi din judeţul Constanţa, în urma vântului puternic şi a ploii torenţiale.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”, au fost primite peste 35 de apeluri prin 112, oamenii solicitând sprijinul pompierilor.
„Până la această oră am avut peste 35 de apeluri prin 112, din care 30 de apeluri pentru copaci căzuţi pe carosabil, trei stâlpi de electricitate afectaţi, precum şi un acoperiş al unei case şi un horn. Din centralizarea până la această oră, au fost avariate patru autoturisme. Misiunea este în dinamică, pompierii sunt pe teren şi lucrează pentru înlăturarea efectelor negative”, a informat ISU.
AGERPRES/(AS – autor: Nona Jalbă; editor: Antonia Niţă, editor online: Ada Vîlceanu)