Current track

Title

Artist


Cormac McCarthy, gigant al literaturii americane, a murit la 89 de ani

Written by on 14 iunie 2023

Gigantul american al literaturii Cormac McCarthy, care a găsit succesul târziu cu romanele sale emblematice precum „All the Pretty Horses” („Căluţii mei, căluţi frumoşi”) şi „The Road” („Drumul”), a murit marţi, la vârsta de 89 de ani, din cauze naturale, a anunţat editorul său, notează AFP.

Cronicar al Americii Munţilor Apalaşi şi al Vestului Sălbatic sumbru şi crud, McCarthy, ale cărui romane au fost adaptate de Hollywood ca „No Country for Old Men” („Nu există ţară pentru bătrâni”), premiat cu Oscar, a murit la casa sa din Santa Fe, în satul New Mexico.

„Moartea lui a fost confirmată de fiul său, John McCarthy”, se precizează într-un comunicat al gigantului Penguin Ramdom House.

Născut Charles McCarthy pe 20 iulie 1933 la Providence, Rhode Island (nord-est), acest autor a 12 romane „a fost unul dintre cei mai renumiţi şi mai influenţi scriitori de pe planetă”, a salutat Penguin Random House.

McCarthy a câştigat mai multe premii prestigioase în Statele Unite, printre care un Pulitzer în 2007 pentru „The Road” (2006) care povesteşte rătăcirile unui tată şi unui fiu într-o ţară devastată de un cataclism de origine necunoscută.

Pe de altă parte, nu a câştigat Premiul Nobel pentru Literatură.

„Cormac McCarthy a schimbat cursul literaturii”, a exclamat CEO-ul Penguin Random House, Nihar Malaviya, în comunicat.

În timp ce romancierul a cunoscut târziu succesul în viaţă, „milioane de cititori din întreaga lume i-au îmbrăţişat personajele, temele sale mitice şi emoţiile intime şi autentice pe care le-a întruchipat pe fiecare pagină în romane strălucitoare care vor trăi mai departe atât actuale, cât şi atemporale pentru generaţiile care vor veni”, a scris editorul său.

Citește  SUA: Mii de femei manifestează pentru dreptul la avort

Pustnic şi detaşat de constrângeri materiale – a trăit multă vreme în moteluri prăfuite-, Cormac McCarthy a acordat presei doar câteva interviuri.

Într-unul dintre rarele sale interviuri, în 1992 pentru New York Times Magazine, McCarty a explicat viziunea sa întunecată asupra condiţiei umane: „Cred că ideea că specia umană se poate îmbunătăţi cumva, astfel încât toată lumea să poată trăi în armonie, este într-adevăr o idee periculoasă”.

Un deceniu şi jumătate mai târziu, în 2007, a declarat revistei culturale Rolling Stone că, dacă literatura „nu vorbeşte despre viaţă şi moarte (…), nu prezintă niciun interes”.

AGERPRES/(AS – editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: The New Yorker/facebook.com

Loading


Conținutul website-ului www.radiovocearomaniei.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către TRUST MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor RADIO VOCEA ROMÂNIEI, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@radiovocearomaniei.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile TRUSTULUI MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.radiovocearomaniei.ro.

Reader's opinions

Leave a Reply