DOCUMENTAR: Antonio Vivaldi, compozitor şi violonist, 345 de ani de la naştere (4 martie)

Antonio Vivaldi (Antonio Lucio Vivaldi), un precursor al simfoniei clasice, unul dintre cei mai mari creatori ai barocului muzical, după Bach şi Handel, s-a născut la Veneţia, la 4 martie 1678. A fost fiul unui violonist profesionist, care cânta la capela San Marco din Veneţia.

Cele mai cunoscute dintre lucrările sale sunt cele patru concerte pentru vioară, numite „Le quattro stagioni” (1725, „Anotimpurile”), potrivit www.societateamuzicala.ro.

A studiat pentru a deveni preot şi a fost hirotonisit în 1703. A renunţat însă să îşi ducă misiunea până la sfârşit din cauza unor probleme de sănătate. A studiat vioara, pentru început cu tatăl său, şi apoi cu Giovanni Legrenzi. În anul în care a renunţat la preoţie a fost numit maestru de vioară şi de compoziţie la Seminarul Muzical de pe lângă „Ospedale della Pieta” şi a ocupat funcţia până în 1709. Avea doar 25 de ani.

Între 1711-1716, a fost maestru de concert la „Ospedale della Pieta”, post care i-a solicitat foarte mult forţele, atât în domeniul creaţiei cât şi în cel al organizării de activităţi muzicale, post pe care nu 1-a părăsit definitiv decât după treizeci şi şapte de ani, potrivit www.biography.com.

În toamna anului 1714, pe scena Teatrului Sant’Angelo din Veneţia, şi-a prezentat lucrarea „Orlando fino pazzo”, pe un libret scris de Grazio Braccioli, după poemul „Orlando Furioso” de Lodovico Aristo.

Vivaldi, odată lansat în genul dramatic, a lucrat cu febrilitate şi, în acelaşi an, 1714, a executat, la „Ospedale della Pieta”, oratoriul „Moyses, deus Pharainis”. Celebritatea sa a început să se răspândească cât mai departe, trecând hotarele ţării, şi a atras numeroşi elevi, îndeosebi din Germania şi Boemia.

Anul 1716 a fost unul dintre anii cei mai rodnici din cariera marelui muzician. A tipărit în 1716, la Amsterdam, o nouă lucrare intitulată „VI Sonate Quattro a violino solo a basso e due violini e basso continuo di Antonio Vivaldi, opera quinta o vero parte secunda del opera secunda”. În afară de aceasta a scris o serie de lucrări ce au fost interpretate pe scena Teatrului Sant’Angelo.

A fost maestru de capelă, între 1735-1738, perioadă în care a susţinut concerte realizând performanţe deosebite. A întreprins turnee în oraşele Italiei şi în Europa Centrală. În 1740, s-a stabilit la Viena, unde a murit după un an, la 28 iulie 1741, în singurătate şi sărăcie.

Timp de un secol, opera sa a fost dată uitării, iar publicarea integrală a acesteia a avut loc abia după anul 1930.

”Il Prete roso” („Preotul roşu”), cum l-au numit contemporanii săi pe Vivaldi (fiindcă era preot şi avea părul roşu), este, după notările lor, un prodigios virtuoz al viorii şi un mare pedagog. Mai puţin inventiv în domeniul operei, sonatei şi muzicii religioase, el este, însă, în domeniul concertului, un impetuos creator. Scrise într-o diviziune ternară (Allegro, Andante, Allegro), concertele sale se caracterizează prin echilibrul formei, robusteţea ritmului, lirismul şi varietatea temelor, concentrarea uimitoare a mijloacelor şi eleganţa stilistică.

Din libretele alese şi folosite în oratorii şi opere, în care trebuia să ţină seama de gustul şi preocupările auditorilor din sălile de operă, care condiţionau succesul, se desprinde, în special, patriotismul său, tendinţa către mai mult realism în artă, către mai multă gravitate şi etică în viaţa socială.

Expresia muzicală a situaţiilor complexe şi a sentimentelor uneori subtile, ce se creau în dramele muzicale, cereau procedee tehnice noi, îmbinarea de tonalităţi şi de timbruri neauzite până atunci, precum şi folosirea unor instrumente pe care Vivaldi le-a introdus pentru prima dată în orchestră.

Opera lui Vivaldi, incluzând aproape 500 de concerte, a influenţat compozitorii ulteriori, inclusiv, pe Johann Sebastian Bach. Printre lucrările elaborate se numără: 45 de opere, două oratorii, peste 100 de cantate, arii şi serenade, aproape 40 de lucrări de muzică sacră, peste 470 de concerte şi simfonii (printre care celebrele cicluri de câte douăsprezece, intitulate: „L’Estro armonica”, 1712, „La Seravaganza”, 1712, „II cimenta dell’ar­monia e dell’inventione” care include faimoasele „Le quattro stagioni”, 1725), 75 de sonate etc.

Interesul acordat de critica de specialitate şi de iubitorii de muzică clasică lucrărilor instrumentale şi vocale rămase de la acest mare muzician, multă vreme uitat, au condus la numeroase studii parţiale, realizarea câtorva biografii şi au determinat înfiinţarea, la Veneţia, a unor instituţii precum Fundaţia „Vivaldi” şi Societatea „Antonio Vivaldi” care se ocupă exclusiv cu cercetarea şi valorificarea operelor artistului. (surse: „Antonio Vivaldi” de Ion Ianegic, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor din RPR, Bucureşti, 1965)

AGERPRES/(Documentare – Daniela Dumitrescu, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.biography.com