Current track

Title

Artist


Două cotidiene regionale franceze testează inteligenţa artificială pentru corectarea articolelor

Written by on 26 octombrie 2023

Două cotidiene din estul Franţei, L’Est Républicain şi Vosges Matin, vor experimenta utilizarea ChatGPT „în cadrul strict al recitirii şi corectării conţinutului trimis de corespondenţii noştri locali”, a anunţat miercuri proprietarul publicaţiilor, grupul Ebra, transmite AFP.

Este pentru prima dată când un grup de presă francez anunţă că va recurge la inteligenţa artificială (IA) generativă pentru activitatea sa editorială obişnuită.

Grupul Ebra (Crédit Mutuel) este principalul grup de presă cotidiană regională, cu nouă titluri care acoperă 23 de departamente din estul Franţei.

Termenii şi condiţiile urmează să fie explicate joi reprezentanţilor personalului, astfel încât să poată fi puse în aplicare în săptămânile următoare consultării.

Conducerea a dat asigurări că nu va exista niciun impact asupra locurilor de muncă.

„Sosirea inteligenţei artificiale generative în redacţii este inevitabilă, iar obiectivul nostru este să o anticipăm prin testarea instrumentelor disponibile în procesele noastre de prelucrare a ştirilor”, a explicat Christophe Mahieu, directorul general al celor două publicaţii.

„La fel ca instrumentele de corectare ortografică utilizate de ani de zile de jurnaliştii din redacţiilor noastre, este vorba, pur şi simplu, de a testa ‘funcţiile birocratice’ ale acestui instrument de IA care este robotul conversaţional ChatGPT, dezvoltat de compania americană OpenAI”, a adăugat el într-un comunicat transmis AFP.

Într-un comunicat, Sindicatul Naţional al Jurnaliştilor (SNJ) a declarat că „nu va lăsa cheile informaţiei în seama computerelor”. „Cartele relevante privind deontologia şi etica jurnalistică nu sunt desuete. Ele trebuie să se aplice IA, acest lucru nu este negociabil”, a transmis sindicatul.

La rândul său, conducerea L’Est Républicain şi Vosges Matin a subliniat că „alegerea, ierarhia informaţiilor, prima şi ultima corectură, precum şi validarea finală pentru publicare vor rămâne responsabilitatea jurnaliştilor din redacţia noastră”.

Şi, „bineînţeles, jurnalistul secretar de redacţie va putea, de asemenea, să modifice acest conţinut corectat dacă va considera că acest lucru este necesar şi relevant”, a adăugat conducerea.

Durata experimentului va depinde de rezultatele obţinute.

AGERPRES/(AS – autor: Dana Purgaru, editor: Ana Alecu, editor online: Ada Vîlceanu)

Loading


Conținutul website-ului www.radiovocearomaniei.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către TRUST MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor RADIO VOCEA ROMÂNIEI, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@radiovocearomaniei.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile TRUSTULUI MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.radiovocearomaniei.ro.

Reader's opinions

Leave a Reply