Dumitru Costin (BNS) respinge folosirea indicatorilor prognozaţi pentru calculul salariului minim
Written by AGERPRES on 17 septembrie 2024
Salariul minim estimat de organizaţiile sindicale în urma simulărilor bazate pe indicatori macroeconomici ”pe perioade închise” ar fi la 1 ianuarie 2025 între 4.120 lei şi 4.285 lei, a afirmat, marţi, la Senat, preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin.
El a susţinut în Comisia juridică a Senatului, la dezbaterea proiectului de lege al Guvernului privind stabilirea salariilor minime adecvate, că, prin folosirea indicatorilor prognozaţi, un angajat cu salariu minim a pierdut în ultimii patru ani aproximativ 2.000 de lei.
„Am discutat azi în Comisia juridică a Senatului despre un pachet de modificări ale proiectului de lege care vizează transpunerea directivei cu salariu minim. Unele dintre propunerile noastră vizează indicatorii pe baza cărora să se determine valoarea salariului minim. Guvernul, în textul proiectului de lege, face în continuare trimitere la nişte indicatori prognozaţi. Am făcut în urmă cu o lună o analiză macroeconomică şi mai multe simulări pe patru ani şi mergând pe principiile propuse în lege de Guvern, comparativ cu modelul propus de noi, care se bazează pe indicatori pe perioade închise (…), am ajuns la un impact negativ în ceea ce priveşte venitul salariaţilor plătiţi cu salariul minim. Au pierdut peste 2.000 lei în acest interval de timp. Adică, valoarea salariului pe bază de indicatori prognozaţi a fost mai mică decât valoarea salariului minim pe care trebuiau să-l primească în mod real, mergând pe formula de calcul pe perioade închise pe care noi am propus-o”, a afirmat Dumitru Costin.
El a exemplificat că pentru anul 2025 trebuie luate în calcul cifrele macro care sunt raportate şi înscrise în 2023.
„Dacă ar fi să utilizăm forma de calcul propusă de BNS, valoarea salariului minim pentru 2025 ar trebui să fie 4.120 lei până la 4.285 lei. În acest interval se poate negocia între partenerii sociali, confederaţii patronale şi sindicale şi Guvern. Deci, cel puţin 4.120 lei ar trebuie să fie salariul minim de la 1 ianuarie, mergând pe indicatori pe perioade închise, nu pe prognoze. Am arătat Guvernului şi la întâlnirile care au loc la Ministerul Muncii că – cel puţin după patru luni anul acesta – indicatorii prognozaţi erau deja depăşiţi (…). Nu vrem să ne jucăm cu aceşti indicatori, vrem să fie clari. (…) Prin formula propusă de Guvern, oamenii vor continua să piardă an de an, pentru că indicatorii prognozaţi sunt nişte instrumente cu care ei se pot juca. Din acest motiv, vrem să mergem pe nişte certitudini, astfel încât nimic din politic să nu se joace cu această valoare a salariului minim”, a adăugat Costin.
Liderul sindical a atras atenţia că „este greu să compari salariul minim din sectorul IT cu salariu minim din agricultură”.
„Pe de o parte, ne plângem că nu avem lucrători în agricultura din România, dar Guvernul României – prin Ministerul Agriculturii – şi-a asumat în comunicare oficială către Comisia Europeană, în documentul în baza căruia a cerut finanţări pentru această perioadă, faptul că salariul mediu în agricultura din România este sub salariul minim pe economie”, a spus Dumitru Costin.
Dezbaterile din Comisiile Senatului pe marginea proiectului de lege al Guvernului privind stabilirea salariilor minime adecvate vor continua. Actul normativ stabileşte un nou mecanism şi o nouă formulă de calcul a nivelului salariului minim la nivel naţional, transpunând în legislaţia naţională Directiva Uniunii Europene nr. 2022/2041 privind salariul minim european. Introducerea salariului minim european este un obiectiv asumat de România prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi a fost adoptat după consultarea cu partenerii sociali.
AGERPRES/(AS – autor: Livia Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea)