Current track

Title

Artist


Erdogan a discutat cu Putin despre lansarea unor zboruri directe din Rusia către nordul Ciprului

Written by on 22 septembrie 2022

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat că a discutat cu omologul său rus Vladimir Putin despre începerea zborurilor directe din Rusia către partea nordică a Ciprului, aflată sub controlul ciprioţilor turci, relatează Reuters, care citează postul turc NTV.

Zborurile dinspre Rusia ar oferi sprijin pentru economia de acolo, date fiind veniturile potenţiale din turism, a spus Erdogan.

”Dacă vor începe zboruri directe din Rusia către Republică Turcă a Ciprului de Nord, am fi mulţumiţi, evident”, a afirmat şeful statului turc.

Media turce au relatat că ministrul transporturilor cipriot turc a declarat că două companii aeriene ruseşti sunt interesate de începerea zborurilor către noul aeroport Ercan, care va fi deschis în 15 noiembrie.

Insula Cipru este divizată din 1974. După o lovitură de stat a naţionaliştilor ciprioţi greci, care au încercat unirea cu Grecia, armata turcă a invadat Ciprul. ‘Republica Turcă a Ciprului de Nord’, autoproclamată în 1983, este recunoscută doar de Ankara, iar sudul cu populaţie grecească face parte din Uniunea Europeană.

AGERPRES/(AS – autor: Tudor Martalogu, editor: Sorin Popescu, editor online: Ada Vîlceanu)


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Reader's opinions

Leave a Reply