Current track

Title

Artist


Erdogan se declară pregătit să continue dialogul cu BRICS

Written by on 24 octombrie 2024

    Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi-a exprimat joi dorinţa de a „continua dialogul cu familia BRICS”, la summitul extins al acestei platforme de cinci ţări care are loc la Kazan, în Rusia, relatează AFP.

    „Noi, Turcia, suntem hotărâţi să continuăm dialogul cu familia BRICS, cu care am dezvoltat relaţii strânse bazate pe respect şi câştig reciproc”, a spus şeful statului.

    „Mecanismele politice şi financiare care au apărut în perioada de după cel de-Al Doilea Război Mondial nu pot oferi ceea ce se aşteaptă de la ele”, a adăugat el.

    Pentru preşedintele turc, BRICS aduc „o contribuţie unică la construirea unei ordini mondiale mai echitabile”, facilitând „dezvoltarea comerţului mondial, creşterea economică şi obiectivele de dezvoltare durabilă”.

    Turcia, un stat membru al NATO cu relaţii uneori tensionate cu aliaţii săi occidentali, a depus o cerere de aderare la blocul BRICS al ţărilor emergente, a anunţat în septembrie purtătorul de cuvânt al partidului preşedintelui turc.

    „Cei care spun (să nu aderăm la BRICS sau la orice altă structură) sunt aceiaşi care ne-au făcut să aşteptăm ani de zile la uşa Uniunii Europene”, a afirmat Erdogan.

    Cu patru membri (Brazilia, Rusia, India, China) la crearea sa în 2009 şi integrând Africa de Sud în 2010, blocul cunoscut acum sub denumirea de BRICS (iniţialele acestor state în engleză) s-a extins în acest an şi cu Etiopia, Iran, Egipt şi Emiratele Arabe Unite.

    AGERPRES/(AS – editor: Ionuţ Mareş, editor online: Andreea Lãzãroiu)

    Loading


    Conținutul website-ului www.radiovocearomaniei.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către TRUST MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor RADIO VOCEA ROMÂNIEI, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@radiovocearomaniei.ro.
    Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile TRUSTULUI MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.radiovocearomaniei.ro.
    Citește  #Ucraina: Lavrov spune că Rusia este deschisă la negocieri, cu condiţia să păstreze teritoriile ucrainene ocupate

    Reader's opinions