Current track

Title

Artist


Ferrari şi raţă sărată: O fostă consilieră a guvernatorului statului New York acuzată de spionaj în favoarea Chinei

Written by on 4 septembrie 2024

O fostă consilieră a guvernatorului statului New York a fost arestată şi acuzată că a lucrat ca agent al Chinei pentru milioane de dolari, unui stil de viaţă somptuos şi raţă sărată, au anunţat marţi procurorii federali americani, scrie AFP.

Statele Unite caută regulat să descopere responsabilii şi alte persoane care lucrează în favoarea ţărilor străine, în special pentru marea rivală China.

Potrivit procurorilor, Linda Sun a blocat accesul unor responsabili taiwanezi la conducătorii statului New York, a căutat să organizeze o deplasare oficială în China pentru un înalt oficial newyorkez şi a negociat reuniuni pentru delegaţii chineze aflate în vizită.

 

Ea este acuzată că a primit, în schimb, stimulente economice „substanţiale” care i-au permis un stil de viaţă de lux, bilete la o orchestră chineză sau chiar faimoase raţe sărate stil Nanjing, pregătite de bucătarul unui responsabil chinez în vizită.

Linda Sun „şi-a folosit poziţia de influenţă” printre oficialii de la New York pentru a „promova în mod clandestin” interesele regimului chinez, „ameninţând direct securitatea naţională a ţării noastre”, au afirmat procurorii într-un comunicat.

„Acest sistem ilicit a îmbogăţit familia acuzatei cu milioane de dolari”, a declarat procurorul Breon Peace în acest comunicat, fără a oferi cifre exacte. „Soţul ei, Christopher Hu, a permis transferul de milioane de dolari în mită în beneficiul său personal”, a adăugat el.

Amândoi au pledat nevinovat şi au fost eliberaţi pe cauţiune, cu condiţia să nu intre în contact cu o misiune diplomatică chineză.

Procurorii au estimat că cei doi acuzaţi au achiziţionat o proprietate de 4,1 milioane de dolari în Long Island, la New York, un apartament de 2,1 milioane de dolari în Hawaii, precum şi un Ferrari nou-nouţ.

AGERPRES/(AS – editor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Preda)

Loading


Conținutul website-ului www.radiovocearomaniei.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către TRUST MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor RADIO VOCEA ROMÂNIEI, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@radiovocearomaniei.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile TRUSTULUI MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.radiovocearomaniei.ro.

Reader's opinions

Leave a Reply