Current track

Title

Artist


Filipine: Maria Ressa, laureată a Premiului Nobel pentru Pace, a fost achitată de evaziune fiscală

Written by on 12 septembrie 2023

Jurnalista filipineză laureată a Premiului Nobel pentru Pace Maria Ressa a fost achitată marţi, la Manila, de ultima acuzaţie de evaziune fiscală pentru care era urmărită penal, relatează AFP.

Maria Ressa, 59 de ani, co-laureată a Premiului Nobel pentru Pace în 2021 împreună cu rusul Dmitri Muratov, a zâmbit când judecătorul a citit verdictul în sala de judecată.

Ea s-a confruntat cu numeroase acuzaţii în timpul fostului preşedinte filipinez Rodrigo Duterte (2016-2022) ale cărui politici sângeroase antidrog le-a criticat cu virulenţă.

Maria Ressa şi Rappler, site de ştiri online pe care l-a fondat, s-au confruntat cu cinci acuzaţii de evaziune fiscală din partea guvernului Duterte după vânzarea în 2015 de certificate de depozit, o modalitate prin care întreprinderile pot strânge fonduri de la investitorii străini.

În ianuarie, o instanţă a achitat-o de primele patru acuzaţii, iar o altă instanţă a exonerat-o marţi de a cincea.

În pofida acestor victorii judiciare, viitorul Mariei Ressa şi al site-ului Rappler rămâne incert, deoarece se confruntă cu alte două procese.

Jurnalista filipineză Maria Ressa şi Dmitri Muratov au fost distinşi cu Premiul Nobel pentru Pace 2021 pentru lupta lor în favoarea libertăţii de exprimare în ţările lor.

AGERPRES/(AS – autor: Violeta Gheorghe, editor online: Gabriela Badea)

Loading


Conținutul website-ului www.radiovocearomaniei.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către TRUST MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor RADIO VOCEA ROMÂNIEI, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@radiovocearomaniei.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile TRUSTULUI MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.radiovocearomaniei.ro.

Reader's opinions

Leave a Reply


Continue reading