Current track

Title

Artist


Finlanda, desemnată ”cea mai fericită ţară din lume” pentru al şaselea an consecutiv; România, pe locul 24

Written by on 20 martie 2023

Finlanda a fost declarată ţara cu cea mai fericită populaţie din lume pentru al şaselea an consecutiv, potrivit clasamentului World Happiness Report (Raportul Mondial al Fericirii), publicat luni, informează DPA.

Raportul, care a analizat de această dată şi efectele generate de pandemia de coronavirus asupra bunăstării oamenilor, este alcătuit în fiecare an de oameni de ştiinţă din Statele Unite în baza unor sondaje de opinie realizate de Gallup Institute.

Potrivit raportului, locurile următoare din top 10 sunt ocupate de Danemarca, Islanda, Israel, Ţările de Jos, Suedia, Norvegia, Elveţia, Luxemburg şi Noua Zeelandă.

Austria şi Australia ocupă a 12-a, respectiv cea de-a 13-a poziţie, în timp ce Germania se află pe locul al 16-lea, înregistrând o coborâre de două poziţii în raport cu anul trecut.

Două ţări afectate de război, Afganistan şi Liban, ocupă ultimele locuri în acest clasament.

România se află pe locul al 24-lea (scor 6,589), în creştere cu patru poziţii faţă de anul trecut, când s-a clasat pe locul al 28-lea (scor 6,477).

Autorii raportului afirmă că fericirea oamenilor s-a menţinut „remarcabil de rezilientă” în pofida pandemiei de COVID-19, în contextul în care indicatorii medii globali înregistraţi în perioada 2020 – 2022 au fost la fel de ridicaţi ca cei din intervalul pre-pandemic 2017-2019.

Raportul, publicat începând din 2012, foloseşte în principal sondaje de opinie în care oamenii sunt întrebaţi despre nivelul lor de fericire. Printre criteriile utilizate în vederea evaluării se află Produsul Intern Brut (PIB), nivelul de solidaritate, de libertate individuală şi de corupţie, pentru a se obţine în final un scor general.

AGERPRES/(AS – autor: Florin Bădescu, editor: Simona Tatu, editor online: Andreea Lãzãroiu)

Loading


Conținutul website-ului www.radiovocearomaniei.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către TRUST MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor RADIO VOCEA ROMÂNIEI, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@radiovocearomaniei.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile TRUSTULUI MEDIA PRESĂ-RADIO-TV VOCEA ROMÂNIEI în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.radiovocearomaniei.ro.
Tagged as

Reader's opinions

Leave a Reply